Activitatea laboratorului Spitalului Municipal a fost suspendată de RENAR. Conducerea evită să clarifice situația

0
Grigor Robert

foto: Robert Grigor, fost angajat al Spitalului Municipal Turda a reclamat nereguli grave în efectuarea analizelor medicale de laborator

Activitatea Laboratorului Spitalului Municipal de efectuare a analizelor medicale pentru populație prin Casa de Asigurări de Sănătate a fost suspendată de RENAR pentru o durată de 6 luni, au arătat surse din unitatea sanitară de la Turda. Laboratorul va efectua totuși analize medicale pentru pacienții internați și analize medicale contra cost.

Suspendarea activității ar fi fost decisă ca urmare a unor nereguli reclamate către RENAR ce priveau modul de efectuare a analizelor medicale de laborator. Scandalul a început acum un an, când conducerea laboratorului a fost acuzată de un angajat că nu respectă normele legale. S-ar fi eliberat astfel analize medicale cu parafa medicului fără ca rezultatele să fie verificate și interpretate de un biolog sau medicul specialist. S-a mai reclamat faptul că medicii angajați veneau doar în tura de dimineață și lăsau descoperite turele II și III. Au existat si cazuri in care un medic nu a fost prezent la serviciu în tura de noapte și era plătit cu salariu integral, fiind angajat cu contract de prestări servicii ce impunea executarea unui numar de ore. Acuzațiile au fost făcute de asistentul medic Grigor Robert, un fost angajat al Spitalului Turda. “Fac fișele de prezență false, ca să corespundă pentru acreditarea RENAR pentru standardul de calitate. Știe cineva că s-au validat analize medicale pentru pacienți, dar nu de către medic?”, se întreba acesta in februarie 2021. În februarie 2021, directorul Spitalului Municipal Turda, Ovidiu Stănilă anunța o anchetă înternă care s-a finalizat cu inlocuirea medicului șef de laborator. Ulterior, fostul angajat a formulat și plângeri penale, în căutarea dreptății.

Suspendarea activității laboratorului de către RENAR, instiituția abilitată să certifice respectarea standardelor de calitate, nu a fost confirmată oficial. Directorul Spitalului Municipal nu a raspuns unei solicitări de clarificare trimisă prin sms.

Situatia neregulilor privind laboratorul Spitalului Municipal a fost prezentată și Consiliului Local după ce secretarul municipiului Turda a încercat să mușamalizeze situația. Robert Grigor adresase un memoriu către Ministerul Sănătătii, care a cerut Consiliului Local Turda să demareze o anchetă. Adresa Ministerului nu a mai ajuns in Consiliul Local iar autoritățile locale au cerut doar poziția oficială a Spitalului. “Domnule primar, sunteți mințit!”, i-a transmis Robert Grigor, edilului șef, într-o ședința din această vară a Consiliului local, in care fostul angajat a luat cuvăntul.

“Suspendarea activității laboratorului spitalului, de care am auzit, e o victorie pentru că arată că acolo au fost nereguli privind calitatea actului medical”, crede Robert Grigor care spune ca e cazul ca și procurorii să trateze plângerils cu mai multă celeritate.

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.