Spitalul Municipal Turda acuzat că a pierdut 80.000 de lei din cauza incompetenței

0
Spitalturda

Spitalul Municipal Turda este ținta unui alt scandal intern, susțin surse din unitatea sanitară locală. De această dată ar fi vorba de o gaură de 80.000 de lei care a apărut din prestarea de servicii medicale în cadrul compartimentului de Urgențe. Potrivit unor surse, o angajată a uitat să valideze cardurile de sănătate pentru pacienții internați. Ca urmare a acestui fapt, CAS nu a decontat serviciile medicale.

Informația nu a fost confirmată oficial iar directorul Spitalului a refuzat să răspundă unei solicitări de clarificări, trimisă prin sms.

Politică și Putere a adresat Casei de Asigurări de Sănătate Cluj o solicitare de clarificare a situației.

Potrivit surselor interne din spital, scandalul e unul de proporții iar angajata incompetentă ar fi fost susținută de asistenta șefă a Spitalului, Anca Costea. Angajată inițial ca și garderobieră, funcționara de la Spitalul Municipal a fost promovată registrator medical. Subiectul celor circa 80.000 de lei, gaură în bugetul spitalului ar fi stârnit reacțiile de furie ale unor medici care au comentat pe marginea promovării ”pe pile”. ”Dacă angajați aiurea, măcar să nu angajați incompetenți”, ar fi sunat replica unui medic din conducerea Spitalului Municipal.

Anca Costea nu a răspuns la telefon pentru a clarifica aspectele menționate.

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.