Cristian Matei, primarul Municipiului Turda a mințit în ședința Consiliului Local Turda. Subiectul care a fost ținta dezinformărilor primarului face referire la cumpărarea unei ambulanțe de tip C care să opereze în zona Turda.
Propunerea de cumpărare a unei ambulanțe a fost făcută de către consilierii USR Turda ca amendament la proiectul de aprobare a bugetului municipiului Turda.
Primarul a susținut că achiziția unei ambulanțe nu va ajuta Turda deoarece aceasta ar fi repartizată Serviciului de Ambulanță Cluj care o va distribui oriunde în județ.
O opinie asemănătoare a avut medicul Igor Cojocaru care a apreciat că ”nu cred că suntem atâta de bogați să facem cadou o ambulanță serviciului de ambulanță județean Cluj”.
Serviciul de ambulanță Cluj a avertizat încă din 2020 că locuitorii din Turda și Câmpia Turzii riscă să moară în cazul unor urgențe majore deoarece în zonă operează doar o singură ambulanță ce dispune și de unitate de terapie intensivă.
”Ambulanța dotată cu terapie intensivă lucrează 24 de ore din 24. Doamne ferește dacă pică, trebuie să trimitem noi de la Cluj”, explica în ianuarie 2020, dr. Doru Irimia, directorul medical al Serviciului de Ambulanță Cluj.
O soluție ar fi aceea ca municipalitățile din Turda și Câmpia Turzii să cumpere o nouă ambulanță cu terapie intensivă.
Incidentul care a atras atenția asupra categoriilor de ambulanțe cu care operează serviciile de urgență din România a apărut la finalul anului 2019 când ambulanța cu o fetiță rănită într-un accident rutier a ratat întâlnirea cu elicopterul SMURD. Transportul fetiței de la Rm Vâlcea la București, pe șosea, nu se putea face deoarece Serviciul de Ambulanță Vâlcea nu avea mașină cu terapie intensivă mobilă, declara Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vâlcea.
În zona Turda-Câmpia Turzii operează doar o singură ambulanță de tip C, cu unitate de terapie intensivă mobilă. În cazul unui accident cu victime multiple doar un singur pacient critic are șansa să trăiască. Medicii de urgență explică că nu e nevoie mereu de o ambulanță cu terapie intensivă dar că existența a două ambulanțe de acest tip crește șansa de supraviețuire a unor bolnavi aflați în stare critică.
Ambulanțele de tip C operează exclusiv cu medic cu competențe în medicina de urgență, dar angajarea unui medic în plus nu e complicată, explică dr. Doru Irimia. Că să existe un medic, e nevoie însă de ambulanță.
Municipiul Cluj a achiziționat o nouă ambulanță în 2019 pe care a dat-o în administrarea Serviciului de Ambualnță Cluj.