Asfaltul frezat de pe drumurile din Turda e vândut în mod ilegal, susțin surse din Direcția Tehnică din Primăria Turda, care indică faptul că banii ar fi împărțiți între cei care asigură transportul materialului și persoane din fruntea administrației locale. Informațiile privind posibile acte de corupție nu pot fi totuși verificate căci nimeni nu pare să-și amintească unde sunt depozitate cantitățile de asfalt frezat de pe străzi.
Surse jurnalistice indică faptul că firma care ar face transportul e Nelo Construct, dar reprezentanții companiei au evitat să clarifice acuzațiile.
O ultimă tranzacție ar fi avut loc cu materialul bituminos frezat pe Calea Victoriei, la asfaltările din cadrul modernizării coridoruluie estic de mobilitate urbană.
”Câștigă la negru zeci ba chiar sute de mii de lei, căci o rabă de asfalt frezat e cam la 1000 de lei. Recent s-au livrat vreo zece rabe. Dacă ați văzut că s-a frezat intens și cu diferențe mari de nivel să știți și de ce”, explică sursa Politică și Putere.
Nu se știe cine controlează operațiunea de vânzare a asfaltului frezat iar cei care lucrează nu pot să indice locul de depozitare a cantităților de asfalt frezat. Potrivit legii, deșeurile din construcții nu pot fi depozitate oriunde și oricum.
Reprezentantul firmei care asigură dirigenția de șantier spune că nu are în urmărire depozitarea materialelor rezultate din lucrări și deși ar fi trebuit să cunoască fișele de proiect nu poate indica vreo zonă de depozitare. ”Lucrările sunt făcute de ACSA”, spune dirigintele de șantier. Reprezenantații firmei ACSA spun că nu știu unde se duce asfaltul frezat și susțin că lucrările sunt subcontractate celor de la Viarom. Reprezentanții Viarom nu au fost de găsit iar Nelo Construct, firma acuzată că transportă asfaltul frezat nu a răspuns unei solicitări de clarificare din partea publicației Politică și Putere.
Unele companii folosesc concasoare de tipulMB-L200, cu ajutorul caruia recicleaza asfaltul frezat si il reutilizeaza pentru intretinerea drumurilor. Turda putea folosi asfaltul frezat pentru întreținerea unor drumuri grav afectate, precum strada Petru Maior.