Primarul Cristian Matei a fost amendat de către Inspectoratul de Stat în Construcții Cluj cu două amenzi contravenționale de 500 și 5000 de lei pentru că nu a eliberat autorizații de urbanism
Potrivit avocatului Petru Cârjă de la Toader și Asociații care a redactat setul de documente, amenzile au fost aplicate în octombrie 2022.
Potrivit unor surse din Primăria Turda, primarul a contestat contravențiile la Judecătoria Turda iar procesul urmează să se judece. Informația nu e confirmată oficial, dar pe rolul Judecătoriei Turda e înregistrat un litgiu între primar și Inspectoratul de Stat în Construcții Cluj
La 5 octombrie 2022, Inspectoratul de Stat în Construcții Cluj încheia două procese verbale prin care îl sancționa contravențional pe Cristian Octavian Matei pentru faptul că nu a eliberat la termenul legal autorizațiile de construire/desființare și certificatul de urbanims solicitat de o firmă din Turda.
Inspectorul ISC Cluj l-a amendat pe primar cu 500 și respectiv 5000 de lei. În ambele cazuri s-a aplicat amenda minimă, deoarece cuantumul sancțiunii putea urca până la 30.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate deoarece primarul nu a eliberat o autorizație de desființare și un certificat de urbanism.
Conform art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 (1) Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3, după cum urmează: b) de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute la lit. a) pct. 1. Potrivit legii, emiterea autoritzațiilor intră în competența primarului.
Încă nu se știe cu siguranță dacă amenzile aplicate primarului Turzii urmează să fie plătite, deoarece urmează soluționarea dosarului de la Judecătoria Turda.
Vezi procesele verbale mai jos
amenzi