Episcopii bisericilor tradiţionale maghiare din Transilvania cer Parlamentelor României şi Ungariei, precum şi Parlamentului European ca 13 ianuarie să fie marcată drept Ziua Libertăţii Religioase.

Ei au adoptat un document în acest sens, cu ocazia marcării, sâmbătă, la Turda, a 450 de ani de la proclamarea Edictului Libertăţii Religioase.

”Noi, conducătorii cultelor evanghelice-luterane săseşti şi maghiare, reformate şi unitariene din Transilvania, propunem ca Parlamentul României să adopte o Rezoluţie Solemnă privind însemnătatea istorică a Edictului de la Turda emis de către Dieta Transilvaniei în anul 1568. Întrucât Edictul de acum 450 de ani exprimă năzuinţa spre pacea interconfesională, iar convieţuirea naţiunilor coexistente din Transilvania este o realitate istorică importantă, solicităm Parlamentului României să declare Edictul de la Turda ca fiind o valoare socială şi spirituală de importanţă fundamentală, şi să statueze data de 13 ianuarie ca Zi a Libertăţii Religioase. Solicitarea este adresată şi Parlamentului Ungariei şi Parlamentului European”, se arată în document.

În 6 – 13 ianuarie 1568, la Turda, Dieta Transilvaniei a proclamat prin lege, pentru prima dată în lume, toleranţa religioasă şi libertatea conştiinţei.

”În Europa, măcinată de disputele interconfesionale, înţelepciunea Dietei Transilvaniei a făcut ca în locul exclusivismului violent şi al omogenităţii confesionale impuse prin forţă să triumfe libertatea şi diversitatea credinţelor. Edictul izvorât din ideile Reformei a garantat consolidarea protestantismului, dar a recunoscut tacit şi existenţa altor confesiuni. Astfel, pe lângă religia romano-catolică, şi-au câştigat existenţa instituţională alte trei religii recepte, cea luterană, reformată şi unitariană. Ulterior, în spiritul Edictului de la Turda, au fost adoptate legi datorită cărora în următoarele decenii s-a consfinţit şi existenţa credinţei ortodoxe ca religie tolerată, în sensul pozitiv al cuvântului. În consecinţă, Transilvania a devenit tărâmul libertăţii religioase şi al toleranţei interconfesionale, acordând refugiu celor persecutaţi şi alungaţi din alte ţări”, au mai arătat episcopii bisericilor tradiţionale maghiare din Transilvania.

În cadrul evenimentului, în curtea Bisericii Romano-Catolice din Turda, a fost dezvelit Monumentul Libertăţii Religioase. (Agerpres)

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.