Președintele AUR: Câștigăm alegerile la Câmpia Turzii și Turda. Pregătim lideri care să se bată pe primul loc

0
E93ab5d8 0285 4d77 Bdf7 662595eb1453

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat astăzi că va pregăti lideri care să se bată pentru primul loc la alegerile locale din județul Cluj.

Declarațiile au fost făcute în conferința de presă din 17.01.2024 și ca urmare a unei întrebări privitoare la faptul că la Turda și Câmpia Turzii AUR ar purta discuții cu lideri locali din afara formațiunii politice. Acesta a precizat că în acest moment AUR  dezvoltă organizațiile locale și se coagulează colaborări cu diverși lideri locali care pot să învingă electoral administrațiile controlate politic de către PNL.

Întrebat despre colaborarea cu lideri locali precum Marian Morar la Câmpia Turzii sau Adrian Nap, la Turda, președintele AUR nu i-a nominalizat direct pe aceștia ci a explicat doar că Alianța urmărește cooptarea unor candidați care în primul rând pot să intre direct în confruntarea electorală cu primarii în exercițiu.  ”Pregătim lideri care să se bată pentru primul loc”, a declarat în conferința de presă organizată la Cluj președintele AUR, George Simion.

Surse politice au arătat în ultimele două luni că Marian Morar, administratorul public al Municipiului Câmpia Turzii va candida din partea Alianței pentru Unirea Românilor. Marian Morar a precizat într-o declarație recentă, pentru Politică și Putere că Municipiul Câmpia Turzii trebuie condus într-o manieră mult mai responsabilă și echilibrată.

La Turda, candidatul AUR ar putea fi consilierul local Adrian Nap, actualmente la PMP. Nap a fost unul din politicienii din opoziție care au contestat în mod constant administrația primarului Cristian Matei, în special risipirea banilor publici și eșecul autorităților locale în gestionarea stituației cu STP Alba Iulia care a dus la prejudicii directe de peste 6 milioane de lei municipiului Turda.

AUR este interesat de organizarea în teritoriu și pentru a-și maximiza rezultatele la alegerile generale și prezidențiale.

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.