Recepția lucrărilor de pe strada 22 Decembrie 1989 este una dintre țepele pe care administrația primarului Cristian Matei vrea să le tragă pe seama fondurilor europene. După ce consilierul local Adrian Nap a cerut să participe la recepția lucrărilor și a cerut documentele care puteau declanșa procedura de recepție, lucrurile au luat-o razna în Primăria Turda.
”Dirigintele de șantier a scris pe fugă Referatul iar prin primărie erau toți de la tehnic îngrijorați”, povestește sursa Politică și Putere.
Totuși, în ciuda informațiilor neoficiale din interiorul Primăriei, constructorul ACSA arată în documentele oficiale că lucrările sunt efectuate la standarde de calitate iar obiectivele de investiții sunt realizate corect, în parametri proiectați. Siutația se va clarifica mâine, dacă comisia va semna fără observații recepția lucrărilor.
”Lucrarea e vraiște și noi știm asta”, mai explică funcționarul public sub protecția anonimatului. Potrivit acestuia sunt probleme de la fundație până la lucrările de detaliu. ” Sunt probleme începând cu accesele în care stă apa . Sunt porțiuni unde bordurile marginale sunt prea jos și nu se respectă deloc înălțimea minimă de 10-12 cm. Soluția bolarzilor/separatoarelor nu e nici cum. La receptie ar trebui sa fie toți montati și nu sunt”, explică funcționarul public. Sursa Politică și Putere susține că sistemul de monitorizare și control al traficului nu e funcțional iar instalația de irigare a copacilor e defectă pe o serie de porțiuni.
Din partea Municipiului Turda sunt desemnați pentru recepție Ovidiu Găină, Marin Fântână și Mircea Mureșan.
Referatele de specialitate scrise de dirigintele de șantier au fost scrise pe fugă și fără a fi corectate. ”Le-au făcut în disperare căci nu erau gata și solicitarea consilierului Nap a agitat apele”, mai explică sursa Politică și Putere. Fără referatele dirigintelui de șantier recepția nu putea fi programată, potrivit prevederilor legale.
Într-o postare pe Facebook făcută în seara zilei de joi, 21 decembrie, cu o zi înaintea recepției, consilierul Adrian Nap numea documentele întocmite de dirigintele de șantier drept ”un exemplu de superficialitate”.
”Nu sunt în stare să scrie corect un referat, ce să mai vorbim de lucrări. Acesta este un fragment din Referatul pentru recepția de lucrări de pe strada 22 Decembrie 1989., întocmit de dirigintele de șantier. Dacă și lucrările și inspecția sunt făcute la fel cum e scris referatul ăsta, adică cu greșeli și în bătaie de joc, atunci mai bine o luați de la capăt și cu lucrările și cu dirigenția de șantier. Înțeleg că v-am de lucru azi, dar faceți treburile bine”, a scris alesul local.