Politică și Putere a dezvăluit ieri că familia primarului Cristian Matei precum și asociați ai acestora au beneficiat de PUZ care permite construirea unor blocuri de 10 etaje. Cât costă însă o astfel de afacere?
Planul Urbanistic Zonal Nucleul III Turism a fost plătit din bugetul local al municipiuluo Turda și reglementează aleatoriu suprafețe de teren situate pe partea stângă a cartierului Poiana, pe direcția Turda-Câmpia Turzii. Printre suprafețele nou reglementate se află zona pensiunii Pelicanul dar și un teren de circa 2 hectare aparținând familiei primarului, firmelor și asociaților familiei Matei. Zona nou reglementată prevede construirea de locuințe colective și funcțiuni complementare, cu un regim de înălțime de S/D+P+10 etaje un POT maxim de 40% și un CUT maxim de 3,6. Sunt prevăzute spații verzi minimum 20% iar înălțimea e de maximum 40 de metri.
Potrivit lui Cătălin Chimir, Managing Director al Senaria, o companie de consultanță specializată în investiții imobiliare de top, citat de infofinaciar.ro. prețurile pentru construcții, la începutul anului 2023, ajunsese undeva între 650 și 700 de euro per metru pătrat pentru blocuri. Cu o experiență de 25 de ani în domeniul investițiilor imobiliare, Chimir arăta că prețurile pentru materialele de construcție nu vor scădea în perioada următoare datorită investițiilor ce urmează să fie finanțate din PNRR. ” Acum construim blocuri decente la un cost mediu de 750 euro pe mp, poate chiar spre 800 de euro”, preciza Chimir, cu referire la luna iunie 2023.
Un bloc cu 10 etaje, cu suprafețe construite aproximative de 2700-3200 metri pătrați poate costa de circa 2 milioane- 2,4 milioane de euro. ”Afacerea de acolo e chiar bună, căci dacă te uiți la POT și CUT vezi că s-au dat condiții generoase de construit”, a comentat un specialist în investiții imobiliare, consultat de Politică și Putere. POT si CUT sunt indicatori urbanistici si instrumente specific de lucru pentru a controla dezvoltarea durabila a zonelor urbane privind amenajarea teritoriului si urbanismului. P.O.T. este prescurtarea de la PROCENTUL DE OCUPARE AL TERENULUI si este raportul dintre suprafata construita la sol (amprenta la sol a cladirii sau proiectia pe sol a perimetrului etajelor superioare) si suprafata terenului pe care se construireste, rezultat care se inmulteste cu 100 deoarece se exprima in procente. C.U.T. este prescurtarea de la COEFICIENTUL DE UTILIZARE AL TERENULUI si este raportul dintre suprafata construita desfasurata (suprafata desfasurata a tuturor etajelor supraterane adunate) a cladirii si suprafata terenului pe care este amplasata cladirea.
Specialiștii explică și faptul că dacă un proprietar nu are toți banii pentru a construi un bloc de 10 etaje, acesta se poate asocia cu un constructor care să-i ridice blocul, în schimbul unui procent din afacere. ”Marja de profit în astfel de investiții începe de la 30% până la 50 sau 100% depinde cine e constructorul și cum sunt controlate costurile”, mai explică sursa Politică și Putere.
Miza alegerilor din 2024 e mai mult decât politică, vine cu afaceri private de zeci de milioane de euro
Informațiile privitoare la PUZ-ul aprobat în favoarea familiei primarului Turzii, Cristian Matei aruncă însă o lumină cu totul nouă asupra mizei electorale din 2024.
Alegerile din 2024 nu sunt doar despre proiecte politice, locuri de joacă pentru copii sau finanțări pentru grădinițe și școli ci indică și existența unor interese de afaceri de zeci de milioane de euro.
Introducerea de terenuri în intravilan cu triplarea valorii de piață a terenurilor, folosind Consiliul Local Turda controlat politic, aprobarea cu rapididate a unor documentații de urbanism pentru afaceri imobiliare de zeci de milioane de euro arată că puterea politică și deciziile administrative conduc la potența și maximizarea intereselor economice ale celor ce conduc. Practic asistăm la un mecanism absolut legal care odată creată permite folosirea deciziilor administrative în favoarea unui grup ales să conducă. Această parte a ecuației politice este necunoscută alegătorilor care tind să vadă doar ceea ce este vizibil în discursul politicienilor. Cine și când poate construi în Turda, unde și în ce condiții este dictat de decizia administrativă controlată de puterea politică ce apreciază ”oportunitatea”.
Alegerile din 2024 sunt așadar și despre oportunități de milioane de euro în investiții private. în acest caz investiții potențiale ale familiei Matei și ale asociaților acestora, precum Nelo Construct. Astfel de investiții vin și ele în lanț cu alte conexiuni și relații de afaceri.
Candidați politici noi precum Răzvan Ciortea (PSD) sau Adrian Nap (PMP) pot să pună pun în pericol nu doar un clan politic ci chiar un întreg ecosistem de interese economice. Aceste interese economice care acum atârnă acum atârnă de un fir de ață tot mai subțire, care e primarul în exercițiu, Cristian Matei, ar putea declanșa o luptă electorală cruntă în 2024, o luptă pentru care trebuie să fim cu toții pregătiți, spectatori sau actori.