Proiectul de modernizare a Pieței Centrale introdus ”de urgență” în Consiliul Local

0
Piatacentru

Primarul Municipiului Turda a convocat de urgență o ședință extraordinară a Consiliului Local Turda pentru data de 30 august 2023. Convocarea de urgență a ședinței este curioasă căci exact peste o zi va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local pentru luna august.

Convocarea ședinței și ordinea de zi a fost transmisă public în 29 august în jurul orei 19.00.

Primarul cere aprobarea Consiliului Local pentru proiectul de modernizare a Pieței Centrale, un subiect care a ajuns pe agenda publică în mod controversat. În luna mai 2023, Politică și Putere relata că PUD-ul privind amenjarea Pieței Centrale a fost pus în dezbatere publică fără piesele scrise ale documentației așa cum prevede legea. Ulterior documentația a fost îmbunătățită sumar.

Proiectul pentru modernizarea Pieței Centrale este în valoare de 27,3 milioane de lei din care construcții și montaj sunt în valoare de 21.2 milioane de lei. Demararea proiectului înseamnă închiderea Pieței Centrale a orașului.

Urmează să fie construită o clădire cu rol de piață agroalimentară, pe o suprafață de 7152 de metri pătrați.

Proiectul de amenajare al Pieței Agroalimentare este controversat. În piață sunt proprietăți private, precum cele ale fostului viceprimar Mircea Irimie. De regulă, piețele publice sunt în domeniul public al localității categorie de bunuri ce nu pot fi vândute. Este neclar cum bucăți de tern din domeniul public al municipiului Turda au fost transferate în domeniul privat și au fost vândute fostului viceprimar. O astfel de tranzacție putea avea loc doar cu acord politic tacit, căci este greu de crezut că opoziția din Consiliul Local (oricare ar fi fost ea la momentul tranzacției) să nu fi observat trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al localității. Oricum ar fi, municipalitatea nu poate investi în Piața Centrală, pe un teren privat astfel că logic urmează exproprierea fostului viceprimar Irimie.

O altă problemă este aceea că Biserica Greco-Catolică a semnat o cerere de retrocedare pentru circa 5000 de metri pătrați de teren în Piața Centrală. Potrivit unor surse din Primăria Turda cererea a fost semnată de preotul Călin Bungărdean. Cum însă soția acestuia e angajată în Primăriei nu există prea mari șanse ca preotul turdean să fie prea vocal cu privire la averea Bisericii pe care o reprezintă.

Hotărârile de Consiliiu Local de aprobare a studiului de fezabilitate și documentația proiectul e doar primul pas și un pas încă incert căci actele administrative pot fi contestate în contencios. Mingea e acum în terenul proprietarilor și chiriașilor din Piața Centrală care în luna martie 2023 au semnat un memoriu prin care cereau anularea proiectului, cel puțin până în momentul în care se clarifică cum ar putea primi niște despăgubiri.

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.