O mașină despre care se crede că e mașina cu care circulă primarul Turzii a fost surprinză parcată pe contrasens pe strada George Coșbuc din Centrul Turzii. Fotografia a fost făcută la finalul săptămânii trecute de un turdean care a trimis-o pe adresa redacției.
Recent, sensul de circulație pe strada Coșbuc a fost inversat din cauza lucrărilor din centrul orașului.
Poliția Rutieră a supravegheat zona, câteva zile după inversarea sensului și a aplicat chiar și sancțiuni contravenționale.
Nu este prima dată când i se reproșează primarului Turzii sau apropiaților acestuia că încalcă legislația rutieră. Mașina cu care se spune că circulă primarul Turzii a fost surprinsă pe trotuare, parcată pe zone interzise, pe pista de biciclete, pe spațiul pietonal din centrul Turzii.
Parcarea pe sens invers e noua achiziție în colecția de poze făcute de turdeni, mașinii primarului Turzii.