Senatorii hoților. Vasile Dâncu și Laszlo Attila au votat dezincriminarea abuzului și neglijenței în serviciu în cazul prejudiciilor mai mici de 50.000 de euro

0
Senatorii

Vasile Dâncu (PSD) și Laszlo Attila (UDMR) se află printre cei 78 de senatori ce au votat în 28 martie stabilirea unui prag valoric mare în  inculparea funcționarilor publici pentru infracțiunile de abuz  și neglijență în serviciu. În plus față de propunerea Guvernului la proiectul de lege s-a mai adăugat încă o barieră juridică: funcționarul trebuie să fi săvârșit fapta cu știință.

Singurul senator clujean care s-a opus este Cristian Bordei de la USR.

PMP și USR au criticat votul partidelor de la putere, din Senat și au apreciat că PSD și PNL au dat liber la furat.

”Este o dezincriminare parțială a abuzului în serviciu” – a susținut Laura Codruța Kovesi, pentru Radio România Actualități, într-o declarație transmisă în 30 martie, la ora 13.50. Prim-procurorul Parchetului European a anunțat că va sesiza Comisia Europeană dacă proiectul legislativ va fi adoptat în forma adoptată de către Senat.

Modificările propuse la Codul Penal în cazul infracțiunilor de abuz și neglijență în serviciu sunt justificate de mai multe decizii ale Curții Constituționale care preciza, pe de o parte, că trebuie precizate actele care nu sunt indeplinite adică legislație primară, iar pe de altă parte că e nevoie de un prag valoric.

Senatorii au modificat propunerea Guvernului și au impus atât o barieră juridică dar și un prag valoric ridicat.

Practic, dacă prejudicual e de  până la 250.000 de lei, scapi de inculparea pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Proiectul a fost trimis spre votul final la Camera Deputaților.

Propunerea Guvernului:

  • „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”

Amendamentul senatorilor PSD, PNL, UDMR:

  • „Fapta funcționarului public care, cu știință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
  • (2) Dispozițiile prevazute la alin. (1) privind condiția ca paguba sa fie mai mare sau egala cu 250.000 lei nu se aplica dacă faptuitorul a mai săvârșit-o infracțiune de abuz in serviciu ori de neglijenta in serviciu într-un interval de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare.
  • (3) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(1) se sancționează și fapta funcționarului public care, in exercitarea atribuțiilor de serviciu, ingradește exercitarea unui drept al unei persoane ori creeata pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasa, naționalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, apartenenta politica, avere, vârsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infecție HIV /SIDA

Neglijența în serviciu:

Legea în vigoare:

  • „Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”

Propunerea Guvernului

  • „Fapta funcţionarului public care, din culpă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”

Amendamentul senatorilor PSD, PNL, UDMR:

  • „(1)Fapta funcționarului public care, din culpa, in exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevazut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanța de urgenta a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori ii îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ și prin aceasta cauzează o paguba mai mare sau egala cu 250.000 lei ori o vătămare grava a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
  • (2) Dispozițiile prevazute la alin. (1) privind condiția ca paguba sa fie mai mare sau egala cu 250.000 lei nu se aplica dacă faptuitorul a mai săvârșit o infracțiune de neglijenta in serviciu ori de abuz in serviciu într-un interval de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare.”
Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.