Oamenii simpli au făcut lucruri extraordinare pentru noi, povestesc refugiații ucrainieni de la Turda

0
405
Xxxx

foto: Voluntarii Trashtag Turda și voluntari ucrainieni, la plantat de arbori, în primăvara anului 2022

Există o istorie a faptelor bune, nescrisă în cărți și manuale și care aparține oamenilor simpli. Faptele bune, deși nevăzute în totalitate, întăresc o societate. Sunt la fel precum  rădăcinile bune ce susțin cu putere un arbore, în furtună. Știm că furtunile trec, știm că după orice noapte lungă urmează un răsărit, știm că după ororile războiului va urma invariabil pacea. Mai știm și că e important cât de buni, cât de morali și cât de puternici am fost în perioadele de grele încercări. Felul nostru de a fi e un test rezonabil prin care ne putem evalua ca indivizi și ca națiune.

”Binele poate să atragă binele”, ne spune Olga Krichker , o ucraineacă ce a fost refugiată la Turda și care a fost ajutată de oamenii simpli din oraș.

Sprijinul acordat refugiaților ucrainieni nu este o invenție acum mediatizată de vreo agendă politică ascunsă. Românii au ajutat și s-au ajutat în momente de criză, chiar dacă istoria acelor întâmplări e undeva ascunsă în memoria noastră colectivă. În anii 1946 şi 1947, foametea a lovit România, în special Moldova și Muntenia. Mii de copii au fost relocați în gospodării mai înstărite din Transilvania. Acel an, în care românii mai înstăriți au avut grijă de copii altor români, a rămas în multe familii drept un an memorabil cu dureri și speranțe. Peste ani, oamenii s-au reîntâlnit cu emoție și recunoștință.

În ianuarie 1953, în plină iarnă, o furtună violentă a lovit Olanda iar marea s-a revărsat. 72.000 de oameni au fost evacuați, sute de mii de animale și păsări s-au înecat. Peste 150.000 ha de teren au fost inundate. Dezastrul natural a distrus 4.300 de case și și a deteriorat alte 43.000 de clădiri.

Românii au fost printre primii care au sărit în ajutorul olandezilor prin Crucea Roșie Internațională. Sprijinul dat atunci nu a fost uitat și a rămas în memoria  olandezilor până în decembrie 1989 și chiar și după aceea.

Povestea de mai jos trebuie citită ținând minte că nici unul dintre cei menționați nu au oferit sprijin pentru publicitate ori pentru prestigiu. Au ajutat în liniște, pentru că au putut dar mai ales pentru că au ales să o facă.

Când te refugiezi de război te confrunți cu haosul, frica și foarte puțină speranță

Ești în casă și ai aflat că țara ta e invadată. Știi că pe deasupra ta trec rachete. Bubuitul expoziilor e ireal. Nici măcar nu seamănă cu exploziile din filme, violente, ci mai mult sunt ca niște zgomote înfundate, precum tobele colindătorilor de Crăciun. Doar că nu vestesc Nașterea. Anunță moartea. Pământul e lovit și tremură odată cu pereții casei tale. Doi vecini au murit deja sub casele lor dărâmate. Te uiți în jur iar întrebările din minte sunt tot așa de multe precum emoțiile din suflet. Dacă vrei să trăiești trebuie să pleci. Trebuie să-ți lași casa, lucrurile preferate, cumpărate sau moștenite. Ca să trăiești, trebuie să fugi. Lasi casa în grija unor vecini sau rude, care n-au îndrăzneala să plece. Apoi vezi la televizor, din exil, cum invadatorii pleacă cu lucruri furate. Nu prea știi dacă casa ta e în picioare după bombardamene ori poate a fost jefuită. Trăiești asta, zi de zi, după ce te- ai refugiat de război, după ce ai plecat de acasă.

”Am plecat cu niște valize cu haine”, povestesc majoritatea refugiaților ucrainieni care instantaneu intră într-o stare de șoc. Când retrăiesc plecarea, pare că realizează brusc dimensiunea pierderilor suferite. Nu e vorba doar de lucruri ci de pierderea unei vieți liniștite, ce le-a fost spulberată.

Olga Krichker s-a refugiat la Turda cu părinții ei în vârstă și încă o prietenă.  Din grup au mai făcut parte  și patru copii, printre care și o adolescentă de 20 de ani. Au venit în total cu vreo patru valize.

Oamenii Simpli Au Făcut Lucruri Extraordinare Pentru Noi, Povestesc Refugiații Ucrainieni De La Turda
Aminitiri de dincolo de război. Voluntarii din Turda și Ucraina au împădurit în primăvară un teren viran

Experiența lor ca refugiați este una mixtă. Au fost și înșelați, au fost și ajutați, dar una peste alta familia Olgăi a fost recunoscătoare pentru sprijinul primit. ”Erau în Cluj și am aflat că li se ceruse 300-400 de euro ca să fie aduși cu un microbus la Turda”, povește Alin Pop, un atreprenor turdean. ”Era practic o înșelăciune pe față, așa că i-am ajutat să vină la Turda, într-un loc în care au fost cazați ințial fără costuri”, povestește turdeanul care a coordonat activitățile de sprijinire a refugiaților ucrainieni. Cele trei  familii refugiate au fost ajutate de echipa de voluntari Trashtag Turda dar au avut și experiențe neplăcute. Timp de câteva luni nu au primit nicio sumă de bani din indemnizația de hrană și nici alimente corespunzătoare din partea celor care le asigurau cazarea. Experiența lor neplăcută, care  a făcut turul rețelelor de whatsapp ale refugiaților ucrainieni, nu a fost una singulară. Astfel de situații s-au mai înregistrat în România.  Cei care au echilibrat balanța au fost alți oameni simpli,  care i-au susținut moral și material.

Trashtag Turda, o asociere de voluntari pentru protecția mediului i-a ajutat pe refugiații ucrainieni

Oamenii de rând ne-au ajutat cel mai mult, autoritățile au fost puțin depășite de situație” , povestește Oksana Syrko, o altă ucraineancă refugiată în Turda . ”Call center-ul anunțat de Prefectura Cluj, nu a funcționat  vreme de câteva zile. Serviciile pentru imigrări erau supraaglomerate, așa că am mers într-un județ vecin, cu sprijinul unor români. Imaginați-vă că ești într-o țară străină cu un copil, nu știi exact unde vrei să ajungi și ești descurajat și cu foarte puțină speranță. Întrebi pe cineva în engleză cum poți să ajungi la destinație și ești întrebată imediat dacă ești refugiat. Apoi ți se întinde o mână de ajutor, ești ajutat cu transportul și ți se spune că dacă ai o problemă poți apela pe viitor la sprijin. Așa a fost cu o  profesoară de engleză din Turda, venind de la Cluj care spontan s-a oferit să ne ajute”, povestește Oksana Syrko

    Ucrainienii refugiați la Turda au fost ajutați de oameni simpli, antreprenori sau politicieni. Alin Popovici, consilier județean, de la Alis Grup, le-a asigura mamelor din Ucraina și copiilor lor transportul gratuit de la Turda la Cluj,  unde se țin cursuri iar consilierul local Gabriela Blăniță a acoperit costurile unor consultații medicale. Ioana Pătraș, cu piața de legume fructe, de la Materna le-a asigurat gratuit fructele și legumele.

Trashtag Turda, un grup de voluntari locali implicați în protecția mediului au ajutat familiile de ucrainieni de la Turda. Legătura a fost una strânsă iar ucrainienii au participat și ei la acțiuni de împădurire și curățare a unoe zone din oraș.

Olga Krichker a lăsat o scrisoare publică de mulțumire

”Dragi romani! Continui scrisorile mele de recunoștință către voi – oameni neobișnuit de puri, deschiși, cordiali și generoși! Vreau să-i mulțumesc îngerului păzitor al familiei noastre, Alin Pop. Această persoană face șederea noastră în țară cu adevărat caldă! Alin Pop mi-a adus familia și familia prietenului meu în orașul Turda pe 15 martie. Și din ziua aceea nu încetează să ne înconjoare cu grijă. Pe lângă faptul că el și prietenii săi ne asigură hrana complet, complet gratuit, Alin ne scrie mereu sau vine de câteva ori pe săptămână: ne întreabă ce mai facem, cere să facem o listă cu cele necesare și cel mai important, ne sprijină, nu ne lasă să ne pierdem inima.

Oamenii Simpli Au Făcut Lucruri Extraordinare Pentru Noi, Povestesc Refugiații Ucrainieni De La Turda
”Mulțumiri speciale de la fiul meu Igor, în vârstă de opt ani, pentru căpșuni” – Olga Krichker

 Din suflet, vrem să mulțumim fiecărui voluntar pentru participarea personală în viața noastră! Multe mulțumiri lui Patras Ioana și soțului ei Cristy pentru legume și fructe proaspete (mulțumiri speciale de la fiul meu Igor, în vârstă de opt ani, pentru căpșuni).

 Mulțumesc mult lui Ciprian Rigman, Edith Klaubert (mulțumiri speciale pentru minunatele prăjituri cu floarea soarelui), Pop Gavril, Lily Oaida, Florin Tifui, Emil Turdean, Bunea Tudor, Liviu Ceclan și tuturor celor pe care nu i-am menționat pentru produse.

Mulțumesc mult Gabrielei Blaniță pentru că a plătit consultațiile cu cardiologul pe care le-a plătit pentru mama mea împreună cu însăși medicul Eva Deak.

Niciodată în viața mea nu am spus atâtea cuvinte de recunoștință ca în România. Și aici am auzit pentru prima dată cuvinte de recunoştinţă pentru Ucraina. Alin Pop mi-a spus odată: “Nu ar trebui să ne mulțumiți. Noi suntem cei care suntem recunoscători ucrainenilor că au acoperit Europa cu ei înșiși!”

Îmi voi aminti mereu de această bunătate și căldură. Să nu fie nevoie de bariere! Lăsați fiecare să trăiască în pace, să iubească și să facă propria alegere! Iti multumesc mult pentru tot!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.