Locuitorii din Mihai Viteazu, păcăliți de Primărie într-o înțelegere cu Transilvania Impact

0
315678e3 5680 4baa B1e4 F2b7a69e4ffd

”Dați interviu la ziar să mă murdăriți cum trăbă. În 2011 am fost primarul anului, murdăriți-mă, nu sunt vinovat, nu mă țin vinovat”, afirma cu voce ridicată, primarul Ioan Zeng, în fața cetățănilor din comună adunați în fața Primăriei, la un protest spontan.

Miza disputei a fost obligarea Primăriei să continue un proces cu firma Transilvania Impact, pierdut în primă instanță.

Edilii comunei, primarul, viceprimarul, și o parte a consilierilor locali s-au opus continuării procesului. În final s-a recurs la o formă de conciliere între administrație și firma privată, cu o înțelegere pe care oamenii o consideră o formă de înșelăciune. Secretarul Comunei, Tudor Stăvariu a precizat că nu a recomandat din start inițierea procesului și a susținut inițierea unei proceduri de conciliere. Stăvariu spune că inițierea și oprirea procesului s-a făcut de către Consiliul Local. ”Ce măsuri au luat consilierii locali din 2003?”, se întreabă Stăvariu, care spune că nu a vut nicio vină că a semnat o autorizație de construcție pentru un contract care din punctul lui de vedere era valabil și nu a fost contestat din 2003 până în 2020.

Oamenii au cerut fie continuarea procesului, fie rezilierea unilaterală a contractului, sau ca cerință minimă ca firma Transilvania Impact să-și mute activitățile de procesare a agregatelor minerale mai departe de case.

Primarul Ioan Zeng e revoltat că e criticat de cetățeni

Cetățenii din Mihai Viteazu îi acuză pe edilii din comună de rea-voință și chiar de corupție în cazul unei dispute privitoare la amplasarea unei hale de procesare a agregatelor minerale la circa 50 de metri de casele oamenilor.

Disputa privitoare la activitatea firmei Transilvania Impact a început cu activitatea balastierei. Inițial, autoritzația a fost emisă pentru o activitate a balastierei de 12 ore, apoi la reînnoire a fost extinsă la o activitate de 24 de ore. Acum printr-o conciliere, activitatea a fost redusă.

Deși existau dispute juridice privitoare la contractul de concesionare, locuitorii îl acuză pe primar că a semnat o autorizație de construire, în 23 decembrie 2020, înainte de Crăciun.

La presiune publică, administrația locală a inițiat un proces care a fost pierdut în primă instanță, în prima fază procedurală, când se discută excepțiile. Respingerea cererii de chemare în judecată s-a făcut pe motivul că plângerea s-a depus prea târziu. Deși două case de avocatură serioase au recomandat continuarea procesului, administrația locală a refuzat iar decizia de refuz a fost luată prin hotărâre de Consiliu Local.

Evenimentele au decurs cu un veritabil scenariu. Termenul limită de recurs se împlinirea în această săptămână. Consiliul Local s-a întrunit săptămâna trecută și a votat refuzul de a continua procesul. Apoi, la presiune publică s-a convocat o ședință extraordinară la care consilierii, cu mici excepții nu s-au prezentat, apoi s-a recurs la concilierea încheiată cu convenție.

Locuitorii din comună au început să picheteze Primăria iar primarul a programat o ședință de Consiliu Local. Consilierii care s-au opus continuării procesului nu s-au prezentat la ședința extraordinară iar administrația locală a anunțat o conciliere cu Transilvania Impact.

Condițiile agreate prin convenție au fost că firma își diminuează activitatea de la o activitate de 24 de ore la una de 12 ore în timpul săptămânii și 6 ore sâmbăta și să reducă înălțimea rampei de depozitare de la 12 m la 6 metri. Firma menționează însă că în măsura în care va aprecia schimbarea funcțiunii clădirii autoritzate, că va solicita Consiliului Local aprobarea schimbării destinației și modificarea implicită a contractului de concesionare. Firma se angajează să plătească 10.000 de lei pentru fiecare zi de neîndeplinire a obligațiilor din convenție.

Oamenii se consideră trădați de administrația locală deoarece au cerut mutarea construcției și a activății mai departe de casele lor. ”Urmează să discutăm și să vedem când depunem plângerile penale împotriva celor din Primărie, deoarece actele semnate de ei au fost abuzive”, a declarat un reprezentat al protestatarilor, pentru Politică și Putere. Oamenii spun că lucrurile nu se încheie aici și vor continua. Pe lângă plângerea penală vor sesiza și Curtea de Conturi și vor face lobby pe lângă prefectură și alte instituții astfel încât activitatea de producție să fie mutată departe de locuințe.

Evenimentele prin care dorința cetățenilor a fost pusă în sertar, au decurs ca un veritabil scenariu, bine temporizat. Termenul limită de recurs se împlinirea în această săptămână. Consiliul Local s-a întrunit săptămâna trecută și a votat refuzul de a continua procesul. Apoi, la presiune publică s-a convocat o ședință extraordinară la care consilierii, cu mici excepții nu s-au prezentat, apoi s-a recurs la concilierea încheiată prin semnarea convenției.

Motivele generale de nemulțumire a cetățenilor

  • Nemulțumirile cetățenilor au culminat după aprobarea autorizației de construcție a halei de procesare a agregatelor minerale, din 23 decembrie 2020.
  • Anterior cetățenii au protestat pentru amplasarea unei balastiere în zonă, la circa 150 de metri de casele lor.
  • Existau nemulțumiri începând din anul 2000, de când cetățenii au depus nenumărate petiții.
  • După emiterea autorizației de construcție a halei, din 23 decembrie 2020, oamenii au reluat protestele mai intens și au obținut chemarea în judecată a firmei.
  • După primul proces pierdut, Primăria a refuzat să continue demersul juridic deși două case de avocatură plătite pentru consiliere au recomandat continuarea procesului.
Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.