Municipalitatea din Turda urmează să acorde premii de excelență, în cadrul unei gale ce este programantă cândva în toamna acestui an. Potrivit proiectului de hotărâre, premiile sunt însă discriminatorii iar sportivii câștigă mai puțin decât câștigă elevii în concursurile educaționale.
În plus, cu cât ești mai nepeformant, cu atâta mai bine ești premiat. Pentru o mențiune la concursurile naționale educaționale se acordă un premiu de 1000 de lei, în timp ce locurile I, II și III primesc câte 500, 400 și 300 de lei.
Prima discrepanță din proiectul de hotărâre ce este supus votului Consiliului Local în ședința ordinară a lunii august, 2022 este cea referitoare la șefii de promoție. Aceștia sunt premiați cu doar 600 de lei. O muncă susținută, de învățare, este premiată extrem de puțin raportat la celelalte premii de excelență oferite de municipalitate. Pentru cel mai bun rezultat la bacalaureat/evaluarea națională (nu contează nota), premiul este 1000 de lei. Pentru o notă de 10 la o materie e evaluare/bacalaureat se acordă 300 de lei, aceeași sumă care se acordă concursurilor județene și interjudețene.
Pentru un concurs internațional educațional, premiul e de 400 de lei la locul 2 în timp ce pentru un concurs internațional de șah, locul 2 e premiat cu 500 de lei. Locul 2 la Campionatul național de box e premiat cu 500 de lei, dar locul 2 la un Concurs Național educațional e 400 de lei. De ce un loc 2 la un concurs național educațional e premiat la fel și în cazul locului 2 la un concurs internațional, e un mister ne-elucidat al administrației locale de la Turda.
Cireașa de pe tort o reprezintă însă premierea cu mențiune la Concursurile naționale educaționale, pentru care Primăria Turda vrea să acorde 1000 de lei, în timp ce pentru locurile I, II și III premiile sunt la aceeași categorie de concursuri de 500, 400 și 300 de lei.
ph-burse-gala-excelentei-3