Milioane de lei sunt cheltuiți cu procesele Primăriei. Cât costă avocații municipiului Turda?

0
686

Primăria Turda a devenit într-atâta de incompetentă din punct de vedere administrativ încât a a avut nevoie, în ultimii cinci ani, de trei case de avocatură și alți cinci avocați să reprezinte municipiul în procesele ce i-au fost intentate.

Acest articol nu este despre faptul că municipiul Turda a căutat să obțină contra cost cea mai bună reprezentare în instanță, ci este despre faptul că în ciuda a zeci de procese, majoritatea pierdute, nici un funcționar public nu a răspuns pentru erorile sau culpa în activitatea profesională.

În 2021, prim-procurolul Turzii constata într-o rezoluție că sunt indiciile săvârșirii unui abuz în serviciu, dar dosarul s-a rătăcit prin sertarele Justiției.

Legea arată că autorităţile administraţiei publice locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare care au serviciu juridic, nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, cu excepția unor situații temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice nu se pot asigura de către personalul de specialitate angajat. Pot fi achiziţionate servicii de natură juridică, în condiţiile legii, numai cu aprobarea consiliilor locale.

Turda este reprezentată în procese, la acest moment, de trei societăți de avocatură și alți doi avocați plătiți din bani publici.Majoritatea sunt angajați în baza unei singure hotărâri a Consiliului Local Turda care dă primarului dreptul să aprecieze el când se impune contractarea unor servicii juridice.

La Turda, primarul Cristian Matei a rezolvat problema cu o singură hotărâre de Consiliul Local care a dat liber la angajat avocați.

În unele cazuri nici nu a contat că anterior s-au mai plătit onorarii. Spre exemplu în procesele cu Societatea de Transport Public, Primăria Turda a schimbat trei case de avocatură. Primilor doi le-a plătit onorarii integrale de reprezentare în toate fazele procesuale și căile de atac. Apoi Primăria a schimbat avocații, dar diferențele de onorarii n-au mai fost recuperate.

Astăzi, principala societate de avocatură care reprezintă Municipiul Turda e firma Toader și Asociații.

Inițial, firma de avocatură avea un onorariu de 15.000 de lei/lună plus TVA plus cheltuieli de cazare și transport. Din 20.01.2022, onorariul a crescut la 35.000 de lei/lună. Suma e direct proporțională cu complexitatea proceselor, adică cu găurile financiare ce urmează să fie plătie din bugetul orașului, dacă procesele sunt pierdute. Spre exemplu, din cauză că nu a fost respectată o eșalonare de plată agreată cu STP Alba Iulia, Municipiul Turda s-a ales cu o gaură de peste 25 de milioane de lei, taxe penalizatoare. Casa de avocatură va mai perce un procent de 3% onorariu de succes din cuanutumul pretențiilor materiale. Un astfel de procent este rezonabil, dacă stai să te gândești că în caz de succes avocații te scapă de apocalipsa finaciară a bugetului local.

Problema este însă că majoritatea proceselor sunt pierdute iar responsabilii pentru paguba creată nu sunt găsiți.

raspuns-horea-hudrea-la-03-05-2022-5

Două exemple de astfel de procese ce puteau fi evitate- în afara celebrelor procese cu STP-ul, sunt cel privitor la concedierea directorului Grădinii Zoologice și cel privitor la desființarea unilaterală a asocierii cu firma Turism Arieșul.

Supărată pe directorul Grădinii Zoologice că nu răspunde la apel într-o poziție de drepți ca restul angajaților, conducerea Primăriei Turda a decis desființarea postului acestuia. Nu știm cine și de ce a luat această decizie, deoarece nu a fost identificat un responsabil pentru această faptă. Directorul Grădinii Zoologice a câștigat procesul, Primăria a fost obligată să-i plăteacă diferența de salariu plus dobânzile plus cheltuieli de judecată de circa 4500 de lei. Această pagubă e din categoria daunelor minore.

În mai 2017, cam pe vremea aceasta, Consiliul Local Turda și primarul Cristian Matei își umflau mușchii. Desființau în mod unilateral prin hotărâre de Consiliu Local un contract de asociere între Municipiul Turda și Turism Arieșul privitor la Ștrandul din Băi. Avocatul Nicolae Giurgiu, pe atunci consilier local PNL, a avertizat că hotărârea de Consiliu Local e ilegală. Juriștii Primăriei s-au făcut că nu aud, la fel și primarul Turzii dar și consilierii PSD de atunci. Aceștia, aflați sub conducerea politică a primarului Turzii, au aprobat rezilierea. Ulterior, HCL 172/26.05.2017 a fost anulată în instanță, deoarece era ilegală.

Cumulat, onorariile pentru Toader și Asociații, plata experților din dosare, cheltuielile de judecată pierdute, fără a lua în calcul și pretențiile materiale ce trebuie plătite pentru procesele pierdute, ridică gaura din bugetul local din ultimii 2 ani la aproape 1 milion de lei.

Primăria Turda nu a găsit încă vreun responsabil pentru această gaură financiară rezultată din zecile de procese ale Primăriei.

Mai mulți avocați, mai mulți bani din buget

Creșterea numărului de decizii arbitrare la nivelul administrației locale a dus la o creștere a numărului de procese. Pe lista avocaților plătiți de Primărie apar și Flaviu Sâsâieac și Koble Ladisalu. Flaviu Sâsâieac, președintele Hanbdal Club Potaissa Turda facturează și el câte 250 de lei/oră pentru consultanță și redactat acte juridice, plus 1000 de lei/lună pentru fiecare dosar aflat pe rol. Tot cu contract din pixul primarului. Are și el prevăzut un onorariu de succes de 3%. Avocatul Koble Ladislau primește și el 9000 lei/lună plus TVA.

O altă trupă de avocați este Societatea Lăpușan și asociații, cu 1000 de euro pe lună plus TVA, în limita a 15 ore reportabile lunar.

Societatea Civilă de Avocați Rusu, Sabău și Drăguș, figurează și ea cu un onorariu de 6000 de lei plus TVA/lună în limita a 14 ore/lună și o taxare de 450 de lei pentru orele suplimentare.

La un calcul simplu, avocații Turzii costă peste 60.000 de lei/lună plus TVA. Ironia e că uneori sunt plătiți să reprezinte orașul chiar împotriva cetățenilor săi, victime ale unor abuzuri.

Pare un fel de perversitate administrativă să încalci drepturile unor oameni, pentru ca apoi din banii lor, din taxe și impozite, să plătești case de avocatură care să câștige procesele. Imoralitatea unei astfel de situații nu rezidă în faptul că municipiul Turda caută cea mai bună reprezentare, ci în faptul că atunci când culpa autorității e hotărâtâ de instanță, niciun funcționar public, în frunte cu primarul, nu răspund pentru că semnează și decid în mod ilegal.

Parchetul Turda a descoperit indicii de abuz în serviciu

Printr-o Ordonanță din 22.01.2021, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, Călin Vasile Cioban constantă că că sunt indicii temeinice că Primarul Turzii, Cristian Octavian Matei a comis abuz în serviciu iar una dintre situațiile descrise era cu referire la semnarea unor contracte cu avocații. Potrivit prim-procurorului Turzii mecanismul angajării avocaților s-a făcut în două etape, prima a fost când în cursul anului 2019 Consiliul Local a aprobat semnarea unui contract anual cu avocatul Koble Ladislau, în valoare de 14.000 de lei. Apoi, la 31.10.2019, primarul a inițiat o altă hotărâre de Consiliu Local cu un raport de specialitate în care șefa serviciului Administrație Locală, Ioana Iftime a inclus mentiunea că serviciile juridice se vor contracta în cazul unor cauze ”pentru care conducătorul insituției (primarul) va aprecia că este necesară asistența juridică calificată și de reprezentare de către avocat”.

”Constat că în cadrul ședinței ordinare din data de 31.10.2019 s-a dezbătut practic abrogarea printr-un HCL a prevederilor OUG 26/2002, scoțându-se din sfera de decizie a Consiliului Local aprobarea contractării unor astfel de servicii”, se arată în ordonanța prim-procurorului care completează că prin ” încheierea nelegală a celor două contracte de către Primarul Municipiului Turda, a avut ca urmare obținerea unui folos necuvenit pentru numitul Koble Ladislau Levente, existând indiciile de săvărșire a infracțiunii de abuz în serviciu”. Dosarul din 2020/2021 are un final necunoscut.

Legea e clară cu cine sunt cei responsabili

Condul Admiministrativ arată clar că avizarea pentru legalitate și semnarea documentelor de fundamentare angajează răspunderea administrativă, civilă și penală după caz.

Întocmirea rapoartelor sau a altor documente de fundamentare prevăzute de lege, contrasemnarea sau avizarea pentru legalitate şi semnarea documentelor de fundamentare angajează răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a semnatarilor, în cazul încălcării legii, în raport cu atribuţiile specifice. Actele autorităţilor administraţiei publice locale angajează, în condiţiile legii, răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean care, cu încălcarea prevederilor legale, fundamentează din punct de vedere tehnic şi al legalităţii emiterea sau adoptarea lor sau contrasemnează ori avizează, după caz, pentru legalitate aceste acte. În cazul în care printr-un act administrativ al autorităţilor administraţiei publice locale emis sau adoptat fără a fi fundamentat, contrasemnat sau avizat din punct de vedere tehnic sau al legalităţii s-au produs consecinţe vătămătoare, este angajată răspunderea juridică a autorităţii executive sau autorităţii deliberative, după caz, în condiţiile legii, se arată în OUG 57/2019 privind Codul Administrativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here