Administrația publică de la Turda a recunoscut ieri într-un document public că a trimis informații false Prefecturii Cluj și Ministeruului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Nu este clar dacă dacă situația este generată de incompetență sau cineva a dorit ca să-l înfunde pe primarul Cristian Matei, în condițiile în care se cerea asumarea documentul prin semnătură oficială.
Măsura poate fi dictată și din disperare și se mizează pe faptul că țeapa financiară din bugetul orașului va fi acoperită din bugetul de stat. Funcționari superiori din Primăria Turda vor să scape cu fața curată după ce au dat o gaură de circa 35 de milioane de lei bugetului Turzii prin faptul că nu au executat sentițe definitive.
Ce va face Prefectul de Cluj după ce toată presa locală a publicat susținerile Primăriei Turda cu privire la faptul că datoriile menționate într-un document oficial asumat sub semnătură nu reprezintă datorii rezultate din hotărâri definitive?
Prefectura Cluj a cerut Primăriei Turda să comunice datoriile pe care le achitat din procese provenind din hotărâri judecătorești definitive
”Informațiile vor fi transmise Instituției Prefectului- Județul Cluj până la data de 03.04.20022, în format electronic, editabil cât și scanat și asumat prin semnătură”, se arată în adresa Prefecturii Cluj.
Printre datoriile transmise se numără și o sumă de 35 de milioane de lei, în mare parte reprezentând datoriile municipiului Turda către STP SA Alba Iulia.
Într-un drept la replică trimis ieri, Primăria Turda admite însă că sumele de 35 de milioane de lei nu provin din sentințe definitive cu fac obiectul unor procese încă aflate în dezbatarea instanțelor de judecată.
” Ca prim aspect dorim să învederăm faptul că debitele menționate provin din contractul de concesiune cu STP SA încheiat în anul 2010. Mai mult decât atât, sumele pe care le vom prezenta în cele de mai jos nu sunt sentințe definitive, parte din ele fiind în curs de judecată. Informațiile furnizate de mai multe partide politice locale fac referire la sentințe definitive, cu titluri executorii, în valoare de 35 milioane de lei, desiactuala administrație, condusă de primarul Cristian Matei, încă din 2016 întreprinde toate demersurile pentru a soluționa aceste litigii astfel încât să se obțină reducerea debitelor sau chiar anularea acestora. Ba mai mult, așa cum veți vedea în dosarul cu nr. 4257/117/2020, STP SA solicita despăgubiri pentru perioada contractuală care nu mai era în termen, încercând preluarea celor 20 deautobuze electrice în flota STP, lucru care era imposibil deoarece pentru obținerea fondurilor europene era absolut necesar înființarea unei companii de transport subordonată Consiliului Local.
Pornind de la aceste afirmații, așa cum am menționat în cele de mai sus, subliniem faptul că, marea majoritate a dosarelor sunt în etapă procesuală a fondului, iar pe rolul instanțelor de judecată se derulează o întreagă serie de litigii ce decurg în principal din executarea obligațiilor care rezultă din Contractul de transport public încheiat cu STP S.A.
Secretarul Municipiului Turda nu a putut fi contactat telefonic pentru lămuriri suplimentare.
De ce minte Primăria Turda în documentele oficiale trimise Ministerului Dezvoltării?
Motivul pentru care Primăria Turda falsifică informațiile trimise Ministerului Dezvoltării este acela că autoritățile de la Turda speră să îngroape țeapa dată bugetului local. În anii trecuți, din bugetul statului s-au plătit datoriile în procese ale Unităților Administrativ Teritoriale. De frică că vor ajunge să plătească datoriile, funcționari superiori din Primăria Turda și Primarul Turzii au semnat această hărtie prin care se comunică ministerului datorii care încă fac obiectul unor procese pe rol. Faptul care vor să-l ascundă de minister este acela că datoriile au apărut din nerespectarea obligațiilor de serviciu ale unor funcționari superiori din Primăria Turda care nu dus la îndeplinire o hotărâre a Consiliului Local Turda.
Trei întrebări pentru primar și procurori
Conform Convenției nr. 597/29.03.2019, încheiată între S.T.P. S.A. Alba Iulia cu Municipiul Turda, convenție ce ulterior a fost aprobată prin H.C.L. nr. 55/29.03.2019, prin care părțile au convenit ca pentru orice datorie din contractul nr. 4771/2010 și actele adiționale acestuia care nu a fost plătită de către Municipiul Turda la scadență să se perceapă o penalitate de 1% pe fiecare zi de întârziere începând cu a 31-a zi de la scadență până la plata efectivă și de asemenea, pentru orice sumă de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească să se perceapă o penalitate de 1%/ zi de întârziere în cazul în care Municipiul Turda nu plătește suma aferentă în decurs de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii”.
Întrebarea 1: Cine este juristul din Primăria Turda care a avizat așa ceva?Întrebarea 2: De ce primarul Turzii și directorul economic al Primăriei Turda nu au dus la îndeplinire obligațiile prevăzute în H.C.L. nr. 55/29.03.2019
Întrebarea 2: De ce primarul Turzii și directorul economic al Primăriei Turda nu au dus la îndeplinire obligațiile prevăzute în H.C.L. nr. 55/29.03.2019
Întrebarea 3: Se sesizează cineva cu privire la prevederile art. 499 din Codul Adminstrativ care zice că răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice încare funcţionează și pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unorterţe persoane, în temeiul unei hotărârijudecătoreşti definitive?