Corneliu Coposu, președintele PNȚCD descria într-un interviu de după 1989 de ce Rusia va fi mereu o amenințare pentru România. Motivul l-ar constitui ”testatementul agrar” al lui Petru cel Mare și obsesia Rusiei pentru Marea Neagră. Într-un cuvând, expansiunea. O expansiune pe care Rusia crede că e nevoită să o facă, dacă vrea să rămână o mare putere.
Cum au apărut însă aceaste idei în baza cărora Rusia își justifică expansiunea?
În secolul al IX-lea apărea un document denumit „Testamentul Țarului Petru cel Mare”. Documentul conținea o serie de paragrafe ce defineau așa zisele recomandări ale împăratului rus despre cum ar fi trebuit să acționeze urmașii săi: să impartă și să divizeze Polonia, să lupte împotriva Occidentului, a Germaniei, cu precădere, să cucerească parte din țările nordice și să-și extindă controlul peste Marea Neagră, spre Bosfor și Dardanele, către ocean în dauna Imperiului Otoman.
Majoritatea istoricilor de astăzi consideră că ”Testamentul” este de fapt un fals politic care nu a fost nicicând dictat de Petru cel Mare. Toți istoricii sunt însă de acord că ceea ce cuprinde testamentul reprezintă de fapt o sinteză a modului în care Rusia făcuse și face politică de câteva sute de ani. E adevărat, Rusia a luptat cu țările baltice și nordice pe care le-a cucerit parțial, a divizat și a împărțit Polonia de vreo trei ori, a controlat Marea Neagră. Din fericire pentru Europa n-a ajuns niciodată cu o deschidere controlată în totalitate la Oceanul Atlantic.
O sinteză a ambițiilor Rusiei poate fi citită într-un interesant articol din revista Historia, disponibil aici.
În toate publicațiile din Rusia, controlate de guvern citim că armata rusă îi ”eliberează” pe ucrainieni de ”naziștii” puși la conducere de către Occidentul decadent. Pentru orice om cu bun simț, explicația este una ridicolă. Care este sunt însă rădăcinile propagandei ruse? Când au apărut aceste idei?
Istoricul Geoffrey Hosking descria în lucrarea ”Rusia. Popor și Imperiu” opinia generalului rus Russland Fadeev (1824-1883) potrivit căreia Rusia are doar două variante pentru a fi și a rămâne o mare putere: Asia sau Slavismul. Acesta din urmă ar fi presupus mai puține resurse decât cucerirea Asiei, deoarece cu suportul țărilor slave nimic nu ar fi împiedicat cucerirea Constantinopolului. Cel puțin așa era văzută situația în secolele XVII-XVIII.
Povestea despre cucerirea Constantinopolului a apărut însă cu câteva sute de ani mai devreme, pe vremea lui Petru cel Mare și a predecesorilor săi, în special în timpul împărătesei Ecateria cea Mare.
Profitând de declinul Imperiului Otoman dupa asediul Vienei din 1683, Petru cel Mare, a fixat liniile expansionismului rus în direcția Mării Baltice, în est, către Asia Centrală și în zona Mării Negre și a Dunării de Jos. În iulie 1709, Petru cel Mare câștigă la Poltava, în Ucraina cea mai importantă bătălie care îi va asigura accesul la Marea Baltică și învinge armata suedeză. Cu acest moment începe expansiunea rusă asupra nordului Europei. Poate ar trebui să ne gândim ce ar însemna o victorie a Rusiei în Ucraina de astăzi, la nivel simbolic.
Expansiunea Rusiei continuă cu războaiele împotriva imperiului otoman. Au loc prima și a doua împărțire a Poloniei (1772 și 1773), eliberarea zonei Crimeei după timpul Războiului ruso-turc încheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774).
În 1783 Ecaterina a II-a sfidând independenta hanatului tataresc din Crimeea, l-a alipit la statul rus. Aceasta este momentul când Polonia a fost împărțită de trei ori și Rusia capătă controlul asupra Ucrainei, o zonă care a fost timp de secole sub controlul Uniunii polono-lituaniene, o confederație monarhică fondată la 1569. Ca o paranteză, țăranii ucrainieni care se bucurau de liberatea de mișcare sub imperiul polono-lituanian au devenit legați de glie sub dominația țaristă.
Învingând Imperiul Otoman, Rusia a ajuns la Marea Neagră. Dacă ne gândim, așa ca un arc peste timp, poate înțelegem de ce președintele Turciei, Erdogan condamnă astăzi expansiunea rusească în Ucraina, dincolo de prietenia modernă ruso-turcă. Valurile istoriei dau frisoane reci turcilor, ca de altfel tuturor vecinilor Rusiei iar amintirea că Rusia își extinde controlul asupra Mării Negre le reamintește turcilor că rușii controlează celălalt mal al mării după ce i-au învins acum două secole.
Până în secolul 19, expasiunea Rusiei era justificată de pan-ortodoxism. Se visa cucerirea Constantinopolului și refacerea Imperiului Bizantin sub conducerea Rusiei. Acestă ideea a fost intes promovată în timpul împărătesei Ecaterina cea Mare.
De la pan-ortodoxie la pan-slavism
Din secolul 19 apare pan-slavismul, manifestat la nivel de mișcare printr-un congres care a fost organizat la Praga în 1848. Nu toți slavii erau însă așa entuziaști cu privire la un pan-slavism condus de Rusia. Cehii doreau spre exemplu un regat format din Boemia, Moravia și Silezia. Polonezii doreau o mișcare națională proprie. Singurii care visau la o confederație slavă au fost rușii. Guvernul rus, țarist nu a agreat inițial ideea pan-slavismului deoarece era promovat de persoane precum anarhistul revoluționar Mikhail Bakunin. Țarul a văzut în ideea pan-slavismului prea mult elan revoluționar. Pan-slavismul a devenit viabil abia după Revoluția bolșevică când religia și ortodoximul erau condamnate. Rusia avea nevoie, după Revoluția Bolșevică, de noi justificări pentru politica sa expansionistă.
Varianta cea mai firească a fost cea ideologică, a comunismului și internaționalismului proletar. În secundar însă, liderii ruși au păstrat și ideea pan-slavismului. Putem înțelege acum, de ce, după căderea comunismului, Rusia are nevoie de o justificare propagandistă care poate fi doar pan-slavismul chiar și într-o variantă minimalistă a sa.
Acesta este explicația pentru textele propagandei ruse care ”eliberează” frații ucrainieni de sub dominația occidentalilor malefici.
Într-un articol din 25 februarie 2022, agenția rusească TASS prelua un citat al unui expert militar rus. „Pentru Rusia, este extrem de important să eliberăm nu numai Donbasul de forțele de ocupație ale regimului de la Kiev, ci și întregul mal stâng al Ucrainei (al Niprului-nr), precum și regiunile sale de la Marea Neagră. Dnepr, Zaporojie, Mariupol, Odesa, Ochakov, Nikolaev , Herson și alte orașe care au întreprinderi industriale și de apărare esențiale pentru Federația Rusă. Dacă sunt controlate de Moscova, aceasta înseamnă că Rusia a învins Occidentul și a scos partenerul său slav din sfera de influență a Statelor Unite și a NATO. ”, declara colonelul Nikolay Shulgin, expert militar, pentru Nezavisimaya Gazeta. Aici avem o urmă de adevăr. Scopul Rusiei e acela de a învinge Occidentul și scotarea ”partenerului slav” din sfera de influență a NATO.
Dacă ne uităm pe o hartă, vedem că Ucraina împinge granița Federației Ruse puternic spre Asia. Din punct de vedere imagologic asta zdruncină puternic imaginea unei Rusii ca putere europeană.
Să ne amintim că acum 300 de ani, cu Ucraina și bătălia de la Poltava a început dominația Rusiei asupra țărilor nordice dar și controlul Rusiei asupra Mării Negre.
Poate putem înțelege acum mai ușor de ce miza este așa de importantă pentru Rusia la nivel istoric și de ce este atât de periculoasă pentru noi.