Vasile Simion Tot, fost director al Salinei Turda a scăpat de închisoare după ce sentința sa a fost clasată în de Curtea de Apel Cluj. Tot a fost trimis în judecată de Parcetul de pe lângă Judecătoria Turda sub acuzația de abuz în serviciu. Faptele făceau referire la proiectul Workcall, prin care se instruiau persoane fără loc de muncă în meseria de ”nămolar”.
Proiectul ”Nămolarii” a fost una din țepele pe fonduri europene gestionat de la nivel local. Niciuna din persoanele instruite în acestă meserie nu a ajuns să profeseze la Salina Turda sau la altă bază de tratatament din zonă.
Proiectul Workcall urmărea la Turda furnizarea de cursuri de calificare pentru meseriile de băieș pentru 99 persoane,nămolar pentru 64 persoane, brancardier pentru 72 persoane, tehnician maseur pentru 84 persoane. Meseriile au fost alese astfel deorece proiectul avea o componentă socială și urmărea să califice persoane cu studii minime. Responsabilul de proiect de la Turda a fost Geanina Matei, nora primarului Turzii iar proiectul s-a derulat sub conducerea a doi directori ai Salinei Turda, Vasile Tot și Simona Baciu. Fiica primarului Cristian Matei, Oana Matei a condus deasemenea o componentă a proiectului. În cadrul proiectului s-au plătit și sume de bani pentru servicii ce nu au mai fost prestate, precum un site cu bază de date, în valoare de peste 100.000 de lei. La Turda ar fi trebuit să funcționeze și un centru de incluziune socială care a funționat doar fictiv. În proiect a fost angajat și Ionuț Matei, fiul primarului Cristian Matei, dar soția acestuia explică că angajarea a fost doar pentru o zi iar fiul primarului a fost neremunerat. ”Da e adevărat, soțul meu a fost angajat în proiect doar doar pentru o zi, a renunțat și nu a fost remunerat”, explică Geanina Matei. Ionuț Matei a renunțat la proiect în contextul în care Cristian Matei era pe atunci preşedintele Consiliului de Administraţie al Salinei T Proiectul Workcall, cu o valoare de circa 9 milioane de lei a fost cofinanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni”. Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului la ocuparea profesională pentru persoanele din grupuri vulnerabile