Consilierul local PNL Radu Sima dă dovadă că e habarnist și nu cunoaște legea și a lansat pe contul de Facebook o postare defavorabilă interesului general al turdenilor, adică al cetățenilor care l-au trimis în Consiliul Local. Radu Sima a criticat o cerere a unui consilier local de la USR- PLUS care cerea program pe timp de noapte pentru farmaciile din oraș. Radu Sima este și consilierul ce lucra ca recepționar și a votat împotriva unor facilități fiscale pentru hotelierii din Turda.
În ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Turda, consiliera Gabriela Blăniță (USR-PLUS) a cerut autorităților locale să se implice în găsirea unei soluții ca farmaciile din Turda să organizeze un program pe timp de noapte.
”Farmaciile sunt private, drept urmare programul de funcționare este stabilit de cei care le administrează ( în concordanță cu rentabilitatea bineînțeles). Mai pe românește, cum ai putea avea un program non-stop la orice afacere privată, dacă costurile depășesc încasările?”, se întreabă consilierul local Radu Sima într-o postare pe Facebook. Răspunsul e că poți avea un program de noapte pentru farmacii, deoarece aceasta e prevedere legală.
Specificul farmaciilor este că acestea sunt agenți comerciali publici sau privați , care au un obiect o activitate de interes public, se arată în lege. În plus numărul farmaciilor dintr-un oraș este limitat la numărul de locuitori.
În mesajul complet de pe FB, Radu Sima se arată mirat și crede că e halucinant să nu se știe că farmaciile funcționează exclusiv după principiul rentabilității.
” Trebuie să recunosc că sunt oarecum mirat. Credeam că unii colegi din consiliul local nu înțeleg ce anume ține de administrația locală, ce anume ține de ei înșiși și ce ține de mediul privat.
Admit că nu pot să intervin în ședința de consiliu local fiindcă mi se pare halucinant să fie necesară o explicație de genul…Farmaciile sunt private, drept urmare programul de funcționare este stabilit de cei care le administrează ( în concordanță cu rentabilitatea bineînțeles). Mai pe românește, cum ai putea avea un program non-stop la orice afacere privată, dacă costurile depășesc încasările? (…)
Deci…un mic rezumat. Studiați puțin ce poate face administrația locală, vizitați secretariatul consiliului local și dacă nu înțelegeți un răspuns puteți să spuneți decât să repetați întrebarea în două ședințe diferite”, a comentat Sima.
Alți doi consilieri locali PNL, Mara Sur și Paul Năstase au apreciat postarea colegului lor care justifică în mod eronat de ce nu pot fi farmacii non-stop în Turda.
Cum au rezolvat alte Primării o astfel de situație
Consilierul mirat Radu Sima care nu susține o problemă de interes pentru turdeni nu cunoaște legea. Potrivit articolului 18 alineatul (2) din Legea farmaciei, ”Modalitatea de asigurare a asistenței farmaceutice a populației în timpul nopții sau în zilele nelucrătoare și de sărbători legale este stabilită de colegiile teritoriale și este obligatorie pentru toate farmaciile comunitare aflate în relații contractuale cu casele de asigurări sociale de sănătate”
Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine (…) și autorității publice locale. Sănătatea publică reprezintă starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinanţii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate, se arată în Legea privind reforma sănătății.
Deasemenea consilierul local ar fi trebuit să știe că forul din care face stabilește prin regulament modul de desfășurare a activităților comerciale din oraș.
Consilierul Radu Sima ar putea scăpa repede de mirare dacă căuta pe Google ce s-a întâmplat în alte orașe.
În Hunedoara, autoritățile locale au cerut Colegiulu Farmaciștilor să precizeze care sunt farmaciile de gardă pentru luna februarie.
Primăria Hunedoara a anunțat pe pagina proprie de Facebook care sunt aceste farmacii ”Acestea sunt farmaciile care asigură garda de noapte în luna februarie, în municipiul Hunedoara. Programul este între orele 21:00 – 7:00” se arată pe pagina oficială a Primăriei Hunedoara care precizează în anunț că dacă ușa e închisă se poate folosi o sonerie.
Și Primăria Târnăveni a anunțat patru farmacii de gardă în oraș.
Ce ar trebui să facă șeful de partid al consilierului habarnist Radu Sima?
În primul rând ar trebui să-i ceară consilierului local să dea căutări pe Google înainte să posteze prostii pe Facebook. În al doilea rând ar trebui să facă ce au făcut primarii din Hundedoara, Târnăveni și din alte vreo mie de localități din România. Să trimită o adresă către Colegiul Farmaciștilor din Cluj și să ceară lista farmaciilor din Turda care asigură garda pe timp de noapte. Dacă acest lucru nu este reglementat să ceară reglementarea lui inclusiv prin instanță dacă e cazul.
Așadar legea prevede că obligația de asigurare a gărzii pe timp de noapte revine tuturor farmaciilor aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, prin orar stabilit de Colegiul Farmaciștilor. Autoritățile locale care răspund de sănătatea publică a populație au posibilitatea să ceară respectarea legii.