Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început audierile la Piatra Neamț

Date:

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice câteva precizări privind avansarea cercetărilor care au loc la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, în măsura în care acestea nu pot afecta desfăşurarea în continuare a cercetărilor:

1. Au fost dispuse ordonanţele de efectuare a necropsiei victimelor. Au fost finalizate patru dintre necropsiile dispuse. Procedura medico-legală corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele – cazuri tip Covid;

2. În salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi vor fi ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării. Cercetarea locului faptei va continua în cursul zilei de 16 noiembrie;

3. Au fost predate înscrisuri de către reprezentanţii Spitalului, urmând să se analizeze dacă acestea răspund problemelor din anchetă şi în ce măsură este necesar să fie ridicate și alte înscrisuri;

4. Au fost stabilite persoanele care vor fi audiate şi au început audierile.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

[tds_leads title_text="Subscribe" input_placeholder="Email address" btn_horiz_align="content-horiz-center" pp_checkbox="yes" pp_msg="SSd2ZSUyMHJlYWQlMjBhbmQlMjBhY2NlcHQlMjB0aGUlMjAlM0NhJTIwaHJlZiUzRCUyMiUyMyUyMiUzRVByaXZhY3klMjBQb2xpY3klM0MlMkZhJTNFLg==" f_title_font_family="653" f_title_font_size="eyJhbGwiOiIyNCIsInBvcnRyYWl0IjoiMjAiLCJsYW5kc2NhcGUiOiIyMiJ9" f_title_font_line_height="1" f_title_font_weight="700" f_title_font_spacing="-1" msg_composer="success" display="column" gap="10" input_padd="eyJhbGwiOiIxNXB4IDEwcHgiLCJsYW5kc2NhcGUiOiIxMnB4IDhweCIsInBvcnRyYWl0IjoiMTBweCA2cHgifQ==" input_border="1" btn_text="I want in" btn_tdicon="tdc-font-tdmp tdc-font-tdmp-arrow-right" btn_icon_size="eyJhbGwiOiIxOSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjE3IiwicG9ydHJhaXQiOiIxNSJ9" btn_icon_space="eyJhbGwiOiI1IiwicG9ydHJhaXQiOiIzIn0=" btn_radius="3" input_radius="3" f_msg_font_family="653" f_msg_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" f_msg_font_weight="600" f_msg_font_line_height="1.4" f_input_font_family="653" f_input_font_size="eyJhbGwiOiIxNCIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEzIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMiJ9" f_input_font_line_height="1.2" f_btn_font_family="653" f_input_font_weight="500" f_btn_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEyIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMSJ9" f_btn_font_line_height="1.2" f_btn_font_weight="700" f_pp_font_family="653" f_pp_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEyIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMSJ9" f_pp_font_line_height="1.2" pp_check_color="#000000" pp_check_color_a="#ec3535" pp_check_color_a_h="#c11f1f" f_btn_font_transform="uppercase" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjQwIiwiZGlzcGxheSI6IiJ9LCJsYW5kc2NhcGUiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjM1IiwiZGlzcGxheSI6IiJ9LCJsYW5kc2NhcGVfbWF4X3dpZHRoIjoxMTQwLCJsYW5kc2NhcGVfbWluX3dpZHRoIjoxMDE5LCJwb3J0cmFpdCI6eyJtYXJnaW4tYm90dG9tIjoiMzAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn0sInBvcnRyYWl0X21heF93aWR0aCI6MTAxOCwicG9ydHJhaXRfbWluX3dpZHRoIjo3Njh9" msg_succ_radius="2" btn_bg="#ec3535" btn_bg_h="#c11f1f" title_space="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEyIiwibGFuZHNjYXBlIjoiMTQiLCJhbGwiOiIxOCJ9" msg_space="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIwIDAgMTJweCJ9" btn_padd="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTBweCJ9" msg_padd="eyJwb3J0cmFpdCI6IjZweCAxMHB4In0="]
spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

CONVOCATOR

ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII Zona Mihai Viteazu,...

Consilier USR Turda se opune limitatoarelor de viteză pe motiv că strada are curbe

Florin Țifui, consilier USR s-a pronunțat într-o ședință a...

CONVOCATOR

ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII Zona Mihai Viteazu,...

Giganții petrolieri influențează politicile energetice ale UE. Regulile de lobby trebuie schimbate, avertizează Transparency International

Două rapoarte separate ale ONG-ului anticorupție Transparency International EU...