Președintele USR Turda, Ciprian Rigman își va anunța candidatura pentru Primăria Turda, în cadrul unei conferințe de presă care este programată pentru ziua de vineri, 19 ianuarie 2024.
Rigman este astfel primul candidat al unui partid local care anunță în mod oficial că va candida împotriva primarului în exercițiu, Cristian Matei.
Ciprian Rigman este profesor de istorie, doctor în istorie cu studii postuniversitare făcute la Institului de Istorie ”George Barițiu” de la Cluj, al Academiei Române. Este autorul a peste 20 de publicații științifice în lucrări de specialitate, care tratează subiecte privitoare la istoria modernă a României și a prezentat nouă susțineri publice pe subiecte de istorie modernă, în special privitoare la implicarea bisericilor naționale, ortodoxă și greco-catolică în dezvoltarea socio-culturală a românilor din Transilvania.
Candidatul USR Turda este unul din politicienii locali care a criticat în mod deschis administrația primarului PNL, o administrație pe care au numit-o în mod constant ineficientă și eșuată. USR și Ciprian Rigman au criticat calitatea lucrărilor de infrastructură din oraș și au lansat o campanie de sesizări adresate Inspectoratului de Stat în Construcții pentru a sancționa municipalitatea din Turda. Lucrări precum cele de pe strada A.I Cuza, Bogata sau 22 Decembrie au fost refăcute la presiunile USR Turda.
În plus USR Turda are în derulare și o inițiativă de demitere a directorului Companiei de Apă Arieș, Bogdan Bobic. Complementar inițiativelor lui Ciprian Rigman, consilierii USR Turda, Andrei Suciu, Gabriela Blăniță și Adrian Teban au dat în judecată Municipiul Turda pentru a obține anularea tarifelor la parcările de reședință, un proces întârziat datorită grevelor din justiție.