Dezastru pe strada Fabricii. Lucrările la apă canal stârnesc furia turdenilor

0
Dezastru Pe Strada Fabricii. Lucrările La Apă Canal Stârnesc Furia Turdenilor

Pe strada Fabricii din Turda, furia locuitorilor crește zi de zi. Poveștile oamenilor, despre lucrările efectuate de ACSA pentru Compania de Apă Arieș trec de la ridicol, la disperare și revoltă.

Pe stradă, din două în două zile, câte o mașină își sparge baia de ulei. La intrarea pe stradă oamenii povestesc că racordarea la canalizare e imposibilă deoarece sunt diferențe de nivel, că țeava de apă nu păstrează presiunea și că antreprenorii angajați de Compania de Apă Arieș le-au distrus centralele termice cu lucrările proaste. Sunt și poveși ridicole, precum cea în care excavatoristul și-a dat cu asfaltul din cupă în cabină sau cum „meseriașii” n-au nimerit distanțele pentru că unii au măsurat pe trotuar iar cei care-au săpat peste o zi, au măsurat pe drum. Curbele, cotele, etanșeitatea lucrărilor sunt toate subiecte fantastice pe strada netermitată pe care oamenii înjură administrația locală vocal și fără discreție.

Dezastru Pe Strada Fabricii. Lucrările La Apă Canal Stârnesc Furia Turdenilor

Au spart țeava de apă în fiecare zi, timp de o lună„ , povestește un localnic care spune că lucrările de apă canal i-au distrus centralele termice. Doar filtrele de apă înlocuite l-au costat 4000 de euro. Spre mijlocul străzii, apa dă în curțile și pe pereții caselor, dar proiectul de reabilitare n-are nici acum prevăzute scurgeri pentru apele pluviale.

Lipsește tabla de identificare a lucrării, dar oamenii știu că lucrează compania ACSA iar beneficiarul e Compania de Apă Arieș. Locatarii de pe stradă redau ce au văzut sau ce au auzit din poveștile muncitorilor: proiectul tehnic e greșit, canalizarea trebuie refăcută, țeava de apă montată pierde presiune, lucrările de montaj sunt slabe calitativ.

Cum orașul e mic, oamenii se interesează cum s-au finalizat lucrările în alte zone din oraș. ”În Primăverii toți știu că nu le-au ieșit probele de etanșeitate la canalizare. Lucrează cu oameni care nu știu meserie, țevile de canalizare nu sunt etanșe și oameni din Compania de Apă spun asta. Dacă e așa se va vedea la funcționare stației de epurare când se vor vedea infiltrațiile în rețea”, explică un locuitor al străzii.

Au încărcat  cu lopata trei rabe și nu le-au ieșit măsurătorile

Poveștile lucrărilor de pe strada Fabricii ajung și la un ridicol absolut. Deoarece erau diferențe de nivel la țeava montată au scos pământul de sub țeavă cu lopata, l-au pus în cupa excavatorului care apoi încărca raba. ”Practic au încărcat trei rabe cu lopata iar noi ne uitam la ei ce spor au”, povestește un locatar.

Ca să facă economie, spun oamenii, au rupt asfaltul nu l-au tăiat cu discul. Asta până când excavatoristul și-a trântit o cupă de asfalt peste cabină.

Una dintre cele mai șocante întâmplări a fost atunci când n-au nimerit măsurătorile. O echipă a venit într-o zi să identifice niște posibile spărturi în țeava de apă nou montată. Au măsurat și au indicat zonele de săpat. În ziua următoare, echipa a venit să sape la distanțele indicate. ”Unii au măsurat pe trotuar, ca să nu se ducă prin noroi iar ăilalți au măsurat distanța pe drum, pe țeavă. Deoarece strada are curbă au nimerit aiurea. Au săpat de patru ori. Tot n-au găsit curgerea și-au zis că poate o nimeresc când țâșnește apa afară”, mai povesteșe un locuitor al străzii Fabricii. Lucrările trenează acum pe stradă. Denivelările au rămas acolo, muncitorii au dispărut căci e iarnă iar turdenii care din nefericire nu cunosc zona, își sparg băile de ulei de la mașini, din zi în zi.

Dezastru Pe Strada Fabricii. Lucrările La Apă Canal Stârnesc Furia Turdenilor
Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.