Hotărârea Consiliului Local Turda 75/2023, prin care Salina Turda primea dreptul de administrare asupra unei suprafețe de 271.000 mp este considerată nelegală de către Prefectura Cluj, se arată într-o adresă a prefectului de Cluj, Irina Munteanu.
Prefectura a cerut Consiliului Local Turda, în procedură prealabilă, să revizuiască hotărârea și să dispună revocarea acesteia deoarece a fost luată cu încălcarea prevederilor art. 108 din Codul Administrativ și art. 868 Cod Civil care arată că dreptul de administrare e limitat pentru regiile autonome și instituțiile publice locale.
Verificările Prefecturii Cluj au fost făcute și ca urmare a faptului că reporterul Politică și Putere a solicitat la 20 iunie 2023 un punct de vedere oficial cu privire la controlul de legalitate pe care Prefectura trebuie să-l exercite asupra actelor administrative.
Consiliul Local Turda a aprobat în primăvara acestui an HCL 75/2023 prin care aproba pe de-o parte revocarea dreptului de administrare al CL Turda asupra unei suprafețe de 271.000 mp de teren iar apoi prin același act administrativ amintit dreptul de administrare era încredințat Salinei Turda.
Politică și Putere a relatat atunci că actul administrativ este nelegal pentru că doar cu câteva zile înainte Curtea Constituțională arăta că o entitate publică nu poate fi titulara dreptului de administrare, câtă vreme de titulară a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, potrivit Constituției, domeniul public poate fi dat în administrare exclusiv regiilor sau instituțiilor publice iar Salina Turda este societate comercială pe acțiuni.
Primarul Turzii trebuie să prezinte Consiliului Local Turda cererea de revocare solicitată de Prefect
Primarul Turzii este obligat să prezinte Consiliului Local Turda, la următoarea ședință, cererea de revocare a hotărârii, emisă de prefect.
Șansele ca Hotărârea Consiliului Local să intre în procedură de revocare sunt foarte mici căci administrarea terenurilor de la Salina Turda vizează un proiect de modernizare de 5 milioane de lei. Proiectul ar urma să fie derulat de firma Nelo Construct, care face afaceri cu familia primarului Turzii.
Primăria Turda și primarul Turzii au refuzat să facă publice contractele și actele administrative anterioare privitoare la administrarea celor 271.000 de mp din domeniul public. Cererea de furnizare de informatii, refuzată de primar, face obiectul unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj.
Subiectul modului de administrare al terenurilor din proximitatea Salinei Turda este extrem de important. Salina face o investiție de 5 milioane de lei pe domeniul public al Municipiului Turda, fără a avea o aprobare cu privire edificarea unei investiții pe domeniul public și fără a exista o clarificare cu privire la regimul ulterior al investiției.
raspuns-prefectura-cluj-2