Municipiul Turda se împrumută de urgență cu 8 milioane de lei

0
Municipiul Turda Se Mprumut De Urgen Cu 8 Milioane De Lei

Administrația locală de la Turda a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local, de urgență, prin care urmează să se împrumute cu 8 milioane de lei de la Trezoreria Statului. Proiectul urmează să fie dezbătut și supus votului în ședința extraordinară din 27 iulie 2023, programată pentru ora 13.00 .

Măsura este posibilă în baza Ordonanței 23/2023 prin care Statul acordă împrumuturi de Trezorerie pentru finanțarea proiectelor europene.

Potrivit legii, municipiile de nivelul Turzii se pot împrumuta cu cel mult 8 milioane de lei iar adminsitrația locală de la Turda vrea să acceseze împrumutul la valoarea maximă de 8 milioane.

Municipalitatea spune că va folosi bani pentru a co-finanța proiectele de dezvoltare locală și prezintă o listă cu 17 astfel de proiecte. Ceea ce surprinde la actuala listă este faptul că o serie de proiecte menționate pentru finanțare au mai fost incluse pe lista de finanțare a împrumutului finanțat din creditul comercial.

Documentele de solicitare a împrumutului trebuie depuse până la 1 august 2023 iar ședința de Consiliu Local este programată pe 28 august, asta deși ordonanța de guvern este publicată din 13 aprilie. Este  neclar dacă asistpm la un caz de forță majoră născut din faptul că recent profitul Salinei Turda fost sechestrat, sau primarul Turzii recurge de fapt la o soluție de ultim moment pentru a-i forța pe consilierii locali să accepte împrumutul fără prea multe obiecții.

 Rambursarea împrumuturilor  se efectuează în tranșe trimestriale egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Practic municipalitatea ar urma să plătească trimestiral circa 400.000 de lei. Dobânda aferentă reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului, se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, și se plătește trimestrial, în suma cumulată până la zi.

Vezi mai jos lista de investiții pentru împrumutul de 8 milioane de lei

proiect-2-3-3-5

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.