Mistere la Salina Turda

Date:

În aprilie 2010, Consiliul Local Turda aproba o serie de proiecte prin care urma să se construiască un parc foto-voltaic la Salina Turda. Proiectul era unul inovator de-a dreptul căci municipiul Cluj Napoca avea să anunțe un astfel de proiect cu 9 luni mai târziu iar primul mare parc fotovoltaic privat de la Turda urmează să fie aprobat abia acum în iulie 2023.

Valoarea totală a proiectului din 2010 era estimată la 2,418 milioane de euro.

Proiectul de construire a parcului fotovoltaic  la Salina Turda a început așadar cu un deceniu înainte ca la Turda să apară proiecte de parcuri fotovoltaice private.

Pentru a putea opera o astfel de investiție, Consiliul Local Turda a aprobat în 2010 completarea domeniului de activitate al Salinei Turda cu o serie de coduri CAEN, printre care producția energiei electrice, transportul energiei electrice, distribuția energiei electrice, colectarea și epurarea apelor uzate (Salina urma să fie dotată cu mini-stație de epurare).

Au mai fost adăugate 4939- alte transporturi terestre de călători- Salina urma să asigure servicii de microbuse turistice, 8690- alte activități referitoare la sănătatea umană, activități ale muzeelor (Salina urma să vândă bilete la pachet cu cele ale Muzeului Turda dar și să se construiască un mic muzeu al sării), Activități ale grădinilor zoologice, botanice și ale rezervațiilor naturale.

Misterul

Potrivit unui proiect de hotărâre inițiat la cererea Salinei Turda și nemotivat cu claritate, toate aceste obiective urmează să fie elimintate din Actul Constitutiv al Salinei Turda.

În lipsa unei clarificări a subiectului, speculațiile ce pot fi făcute sunt fie că cineva vrea să facă un parc fotovoltaic pe terenurile date în administrarea Salinei Turda iar un astfel de obiect de activitate încurcă inițiativa privată, fie cererea de eliminare are la bază vreun act de control  care să fi stabilit nereguli în politicile de tarifare căci nu există o logică firească pentru care ai elimina din Actul Constitutiv niște domenii de activitate secundare care pot sta altfel bine mersi înscrise în documente.

proiect-5-1-1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

[tds_leads title_text="Subscribe" input_placeholder="Email address" btn_horiz_align="content-horiz-center" pp_checkbox="yes" pp_msg="SSd2ZSUyMHJlYWQlMjBhbmQlMjBhY2NlcHQlMjB0aGUlMjAlM0NhJTIwaHJlZiUzRCUyMiUyMyUyMiUzRVByaXZhY3klMjBQb2xpY3klM0MlMkZhJTNFLg==" f_title_font_family="653" f_title_font_size="eyJhbGwiOiIyNCIsInBvcnRyYWl0IjoiMjAiLCJsYW5kc2NhcGUiOiIyMiJ9" f_title_font_line_height="1" f_title_font_weight="700" f_title_font_spacing="-1" msg_composer="success" display="column" gap="10" input_padd="eyJhbGwiOiIxNXB4IDEwcHgiLCJsYW5kc2NhcGUiOiIxMnB4IDhweCIsInBvcnRyYWl0IjoiMTBweCA2cHgifQ==" input_border="1" btn_text="I want in" btn_tdicon="tdc-font-tdmp tdc-font-tdmp-arrow-right" btn_icon_size="eyJhbGwiOiIxOSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjE3IiwicG9ydHJhaXQiOiIxNSJ9" btn_icon_space="eyJhbGwiOiI1IiwicG9ydHJhaXQiOiIzIn0=" btn_radius="3" input_radius="3" f_msg_font_family="653" f_msg_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" f_msg_font_weight="600" f_msg_font_line_height="1.4" f_input_font_family="653" f_input_font_size="eyJhbGwiOiIxNCIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEzIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMiJ9" f_input_font_line_height="1.2" f_btn_font_family="653" f_input_font_weight="500" f_btn_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEyIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMSJ9" f_btn_font_line_height="1.2" f_btn_font_weight="700" f_pp_font_family="653" f_pp_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEyIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMSJ9" f_pp_font_line_height="1.2" pp_check_color="#000000" pp_check_color_a="#ec3535" pp_check_color_a_h="#c11f1f" f_btn_font_transform="uppercase" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjQwIiwiZGlzcGxheSI6IiJ9LCJsYW5kc2NhcGUiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjM1IiwiZGlzcGxheSI6IiJ9LCJsYW5kc2NhcGVfbWF4X3dpZHRoIjoxMTQwLCJsYW5kc2NhcGVfbWluX3dpZHRoIjoxMDE5LCJwb3J0cmFpdCI6eyJtYXJnaW4tYm90dG9tIjoiMzAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn0sInBvcnRyYWl0X21heF93aWR0aCI6MTAxOCwicG9ydHJhaXRfbWluX3dpZHRoIjo3Njh9" msg_succ_radius="2" btn_bg="#ec3535" btn_bg_h="#c11f1f" title_space="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEyIiwibGFuZHNjYXBlIjoiMTQiLCJhbGwiOiIxOCJ9" msg_space="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIwIDAgMTJweCJ9" btn_padd="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTBweCJ9" msg_padd="eyJwb3J0cmFpdCI6IjZweCAxMHB4In0="]
spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

CONVOCATOR

ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII Zona Mihai Viteazu,...

Consilier USR Turda se opune limitatoarelor de viteză pe motiv că strada are curbe

Florin Țifui, consilier USR s-a pronunțat într-o ședință a...

CONVOCATOR

ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII Zona Mihai Viteazu,...

Giganții petrolieri influențează politicile energetice ale UE. Regulile de lobby trebuie schimbate, avertizează Transparency International

Două rapoarte separate ale ONG-ului anticorupție Transparency International EU...