Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei refuză să aducă la cunoștința opiniei publice tabelul centralizator al plăților efectuate cu litigiile pierdute în baza hotărârilor judecătorești în perioada 2019 -2022. Situația a fost întocmită la cererea Curții de Conturi și includea informații inclusiv pentru societățile subordinate.
La data de 20 iunie 2023 am solicitat Municipiului Turda să facă public documentul în format xlsx privitor la situația centralizată a plăților efectuate cu litigiile pierdute în baza hotărârilor judecătorești în perioada 2019 -2022, pentru Municipiul Turda și pentru instituțiile publice subordonate, potrivit situației anexate în adresa Camerei de Conturi Cluj, astfel cum aceasta a fost deja transmisă Curții de Conturi a României.
Informațiile existau, se refereau la execuția bugetului local iar documentul centralizator fusese trimis Curții de Conturi a României.
Curtea de Conturi a României a cerut Municipiului Turda, printr-o adresă specială, documentul centralizator cu cheltuielile judiciare. La solicitarea Parlamentului României, Plenului Curții de Conturi a adoptat Hotărârea nr. 16 din data de 19 ianuarie 2023, prin care s-a introdus în Programul de activitate al Curții de Conturi a României, acțiunea de documentare cu tema: „Documentare privind analiza situației proceselor pierdute definitiv de instituțiile publice”.
Primarul Turzii, Cristian Matei a refuzat să facă public documentul.

Milioane de lei pierduți cu procese și niciun vinovat
Primarul Turzii încearcă să ascundă realitatea, de ochii opiniei publice. În timpul administrației sale zeci de procese au fost deschise, atât la nivelul Primăriei Turda cât și în cazul instituțiilor subordonate. Peste 50 de procese au fost deschise doar cu STP Alba Iulia, dar municipalitatea s-a mai judecat și cu alți funcționari publici.
Au fost concediați abuzit directorul Serviciului Parc Zoologic, admistratoarea Teatrului Municipal, personal al Salinei Turda SA, polițiști locali. În toate aceste cazuri de concedieri abuzive nu a fost găsit niciun vinovat.
Primarul încercă să ascundă abuzurile și eșecurile juridice ale propriei administrații căci documentul centralizator al cheltuielilor judiciare ar arăta adevărata față a dezastrului născut din proasta gestionare a litigiilor juridice.
Ultimul scandal juridic privitor la sechestrul pus asupra companiilor publice care au ajuns terț-poprit după ce administrația locală a refuzat să plătească datorii către STP SA nici măcar nu a fost adus la cunoștința Consiliului Local.
Sutele de mii de lei se scurg în continuare spre avocații pe care primarul îi plătește din bugetul public fără să existe justificări care să fie făcute publice. “Nu vedem rațiunea solicitării referatelor de necesitate și oportunitate pentru fiecare din contractele de reprezentare juridică semnate”, arăta Primăria Turda printr-un răspuns transmis la data de 27 martie 2023. Fără să justifice public necesitatea, achiziției de servicii juridice, municipalitatea are nu mai puțin de cinci case de avocatură plătite din bani publici. În unele cazuri, procesele sunt deschise fără rost, apoi se renunță la ele.
În 2020 Municipiul Turda a plătit 613367 lei onorarii către avocați, alte 57148 de lei onorarii de succes și cheltuieli de deplasarea în valoare de 7642 de lei. În 2021, onorariile au fost 530947 lei și cheltuieli de deplasare de 33068 lei. Pentru contractele de asistență juridică s-au plătit 713391 lei și cheltuieli de deplasare de 45083 lei.
Deși administrația locală a pierdut procese, cu sute de mii de lei cheltuieli de judecată nu s-au găsit vinovați cu privire la erorile juridice sancționate de instanță.