Primarul Turzii transformă eșecul în performanță.  Pot opri apa în fiecare zi iar  pierderile de 50% sunt considerate performanțe

Date:

Primarul Turzii, Cristian Matei care este și președinte al Asociației Apa Văii Arieșului propune Consilului Local Turda un proiect de hotărâre halucinant, privitor la stabilirea indicatorilor de performanță ai Companiei de Apă Arieș, operator public care e condus chiar de ginerele edilului șef al Turzii.

Primarul propune Consiliului Local Turda adoptarea unui proiect de hotărâre prin care se stabilesc indicatorii de performanță pentru Compania de Apă Arieș.  În document se consideră indicator de performanță un număr de 400 de opriri de apă neanunțate, la care se adaugă 300 de opriri de apă accidentale și alte 150 de opriri de apă anunțate de operator. Practic, conducerea Companiei de Apă va fi performantă dacă va opri apa chiar și de două ori pe zi, cu o medie a întreruperilor de 7 ore și jumătate.  

Tot o performanță este considerat și procentul de pierderi de apă de 50%.

Potrivit contractului de delegare, indicatorii de performanță ar fi trebuit să includă niște praguri statistice, care odată depășite ar fi permis sancționarea financiară a Companiei de Apă Arieș. Prin adoptarea unor indicatori cu valori crescute, primarul Turzii vrea să-și protejeze ginerele de un posibil eșec în management.

De la 30%, la 50% pierderi ”performante”

România avea în 1999, potrivit statisticilor europene, o pierdere de apă din rețelele urbane de circa 30%. Două decenii mai târziu, la Turda, administrația primarului Cristian Matei vrea să legifereze local faptul că o pierdere de 50% din rețelele de apă este o performanță.

Image Large
https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/figures/losses-from-urban-water-networks

”Dinastia Apei”, compusă din socrul primar și ginerele director, impinge Turda către performanțele unor țări din Africa. Potrivit statisticilor, pierderile de 50% din rețelele publice sunt specifice țărilor africane sau unor capitale cu zone suburban extinse precum Mexico City.

Mai mult, indicatorii propuși de primarul Turzii merg din rău în mai rău. Potrivit unui document transmis către Politică și Putere de către Asociația Apa Văii Arieșului în 22 aprilie 2022,  indicatorii de performanță din anii 2019, 2020, 2021 vizau pierderi de 48.41%, 46.23% și 45.89%.

Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Turzii, Cristian Matei nu face altceva decât să ridice eșecul la rang de performanță și va permite chiar și premierea eșecurilor. Cu noii indicatori, directorul CAA, Bogdan Bobic va putea pretinde prime de îndeplinire a indicatorilor de performanță chiar dacă apa se va opri în fiecare zi, câte 7 ore iar oprirea va afecta o tremie din aria de delegare a serviciului public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

[tds_leads title_text="Subscribe" input_placeholder="Email address" btn_horiz_align="content-horiz-center" pp_checkbox="yes" pp_msg="SSd2ZSUyMHJlYWQlMjBhbmQlMjBhY2NlcHQlMjB0aGUlMjAlM0NhJTIwaHJlZiUzRCUyMiUyMyUyMiUzRVByaXZhY3klMjBQb2xpY3klM0MlMkZhJTNFLg==" f_title_font_family="653" f_title_font_size="eyJhbGwiOiIyNCIsInBvcnRyYWl0IjoiMjAiLCJsYW5kc2NhcGUiOiIyMiJ9" f_title_font_line_height="1" f_title_font_weight="700" f_title_font_spacing="-1" msg_composer="success" display="column" gap="10" input_padd="eyJhbGwiOiIxNXB4IDEwcHgiLCJsYW5kc2NhcGUiOiIxMnB4IDhweCIsInBvcnRyYWl0IjoiMTBweCA2cHgifQ==" input_border="1" btn_text="I want in" btn_tdicon="tdc-font-tdmp tdc-font-tdmp-arrow-right" btn_icon_size="eyJhbGwiOiIxOSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjE3IiwicG9ydHJhaXQiOiIxNSJ9" btn_icon_space="eyJhbGwiOiI1IiwicG9ydHJhaXQiOiIzIn0=" btn_radius="3" input_radius="3" f_msg_font_family="653" f_msg_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" f_msg_font_weight="600" f_msg_font_line_height="1.4" f_input_font_family="653" f_input_font_size="eyJhbGwiOiIxNCIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEzIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMiJ9" f_input_font_line_height="1.2" f_btn_font_family="653" f_input_font_weight="500" f_btn_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEyIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMSJ9" f_btn_font_line_height="1.2" f_btn_font_weight="700" f_pp_font_family="653" f_pp_font_size="eyJhbGwiOiIxMyIsImxhbmRzY2FwZSI6IjEyIiwicG9ydHJhaXQiOiIxMSJ9" f_pp_font_line_height="1.2" pp_check_color="#000000" pp_check_color_a="#ec3535" pp_check_color_a_h="#c11f1f" f_btn_font_transform="uppercase" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjQwIiwiZGlzcGxheSI6IiJ9LCJsYW5kc2NhcGUiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjM1IiwiZGlzcGxheSI6IiJ9LCJsYW5kc2NhcGVfbWF4X3dpZHRoIjoxMTQwLCJsYW5kc2NhcGVfbWluX3dpZHRoIjoxMDE5LCJwb3J0cmFpdCI6eyJtYXJnaW4tYm90dG9tIjoiMzAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn0sInBvcnRyYWl0X21heF93aWR0aCI6MTAxOCwicG9ydHJhaXRfbWluX3dpZHRoIjo3Njh9" msg_succ_radius="2" btn_bg="#ec3535" btn_bg_h="#c11f1f" title_space="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEyIiwibGFuZHNjYXBlIjoiMTQiLCJhbGwiOiIxOCJ9" msg_space="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIwIDAgMTJweCJ9" btn_padd="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTBweCJ9" msg_padd="eyJwb3J0cmFpdCI6IjZweCAxMHB4In0="]
spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

CONVOCATOR

ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII Zona Mihai Viteazu,...

Consilier USR Turda se opune limitatoarelor de viteză pe motiv că strada are curbe

Florin Țifui, consilier USR s-a pronunțat într-o ședință a...

CONVOCATOR

ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII Zona Mihai Viteazu,...

Giganții petrolieri influențează politicile energetice ale UE. Regulile de lobby trebuie schimbate, avertizează Transparency International

Două rapoarte separate ale ONG-ului anticorupție Transparency International EU...