Poliția Turda a investigat pe durata a circa 25 de zile motivele pentru care indicatoarele rutiere din intersecția străzilor Castanilor cu strada Avram Iancu au fost incorect amplasate.
Politică și Putere a publicat, la sesizarea unui cititor, faptul că în sensul giratoriu de la intersecția celor două străzi au fost amplasate greșit semne de circulație ce indicau ocolirea prin dreapta, în condițiile în care în acea direcție era săpat carosabilul.
În cel puțin două cazuri, potrivit unor martori, dimineața devreme, mașinile au încercat manevra de ocolire prin dreapta și au nimerit în groapa săpată.
Politică și Putere a solicitat la începutul lunii aprilie un punct de vedere al Inspectoratului de Poliție Cluj.
După 25 de zile de cercetări intense, polițiștii au identificat cauza amplasării greșite a indicatoarelor ca fiind ”condițiile meteo nefavorabile”. De la locul din care semnul ar fi fost amplasat corect, până la locul suprins în fotografie, condițiile meteo ar fi trebuit să împingă indicatoarele rutiere pe o distanță de circa 7 metri.
”Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Turda și contactarea reprezentanților societății care execută lucrările în zonă reiese că din cauza condițiilor meteorologice poziția indicatorului a fost modificată. În cauză au fost luate măsuri pentru amplasarea indicatorului și asemnalizării rutiere în conformitate cu prevederile legale, situația fiind remediată”, se arată în adresa de răspuns a IJP Cluj.
Deși au cercetat timp de 25 de zile cauza amplasării greșite a indicatoarelor rutiere, Poliția Turda nu a reușit să clarifice totuși care sunt condițiile meteoroligice care au dus la amplasarea greșită a indicatoarelor.
Potrivit Institutului Național de Meteorologie, în perioada vizată, singurele fenomene meteo înregistrate la Turda au fost ploile slabe.