Sute de metri cubi de lemn din Pădurea Comunei Mihai Viteazu urmează să fie exploatați prin lucrările tehno-sivilce din această primăvară, a avertizat consilierul local Ioan Balea (USR).
Consilierul local a identificat o serie de avize înregistrate pe site-ul Inspectorul Pădurii, care arată că peste 400 mc de lemne vor fi tăiare din pădurea comunei.
”Nu știu nimic”, a exclamat primarul Ioan Zeng, în ședința ordinară a Consiliului Local Mihai Viteazu din 28 aprilie 2022. Primarul Ioan Zeng a spus că exploatarea lemnului din pădurea comunei trebuie comunicată Consiliului Local, fapt care nu s-a întâmplat.
Potrivit Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin HG 715/2017, volumul de masă lemnoasă care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică a unei unităţi administrativ-teritoriale se propune, în condiţiile legii, de ocolul silvic și se aprobă de consiliul local, inclusiv în cazul lemnului extras prin acțiuni de întreținere a fondului forestier.
Cu o zi înainte de ședința Consiliului Local Mihai Viteazu, la Turda, autoritățile au prezentat un raport sumar și verbal al exploatării fondului forestier în care s-a arătat că în timpul mandatului primarului Cristian Matei ca președinte al Asociației Șoimu, funcționarii silvici au comisi un prejudiciu de peste 1,6 milioane de lei din fondul forestier al unităților administrativ- teritoriale.