Sute de mii de lei sunt plătiți lunar avocaților angajați de Municipiul Turda. Cifrele și modul de lucru al administrației locale arată că că la Turda limitarea cheltuielilor bugetare nu are efect, deși legea impune reducerea risipirii banilor publici.
Împuternicit de Consiliul Local pe care-l controlează politic din funcția de președite al PNL, primarul Turzii face ce vrea atunci când vine vorba de angajarea unor avocați.
Sumele cele mai mari de bani merg către firma Toader și Asociații, o casă de avocatură care pas cu pas și-a mărit onorariile în ultimii șase ani. De la 15.000 de lei onorariu lunar în 2017 apoi 25.000 de lei lunar, s-a ajuns la 45.000 de lei lunar, plătiți cu începere din octombrie 2022. În plus, deși e semnat un contract lunar, ocazioal firma suplimentează onorariile cu alte sume, inclusiv cheltuielile de deplasare și cazare dar și onorarii de succes.
Municipiul Turda a mai angajat alte două cabinete individuale de avocați – Ladislau Koble și Flaviu Sâsâieac și alte două firme de avocatură: Societatea Rusu, Sabău, Drăguș și Asociații și Societatea Lăpușan și Asociații.
Aceste ultime societăți de avocatură au ajuns să-l reprezinte personal și pe primarul Turzii, în procese în care acesta e în judecată ca persoană fizică.
Municipiul Turda refuză să facă publice sumele integrale plătite avocaților angajați.
Deasemenea, deși Primăria Turda a transmis copii ale contractelor de reprezentare juridică refuză să facă publice referatele de specialitate prin care trebuia justificată necesitatea achiziționării serviciilor juridice.
Contractele de reprezentare juridică ar fi trebuit să fie semnate doar în cazuri temeinic justificate, potrivit unei ordonanțe de guvern din 2012.
Primăria Turda a dat un înțeles propriu pentru ceea ce înseamnă ”cazuri temeinic justificate”.
Primarul a cerut și a obținut din partea Consiliului Local Turda o hotărâre cu caracter general, adoptată în 2019, în baza căreia și-a luat libertatea de a achiziționa servicii juridice fără să arate Consiliului Local care sunt justificările temeinice pentru care juriștii primăriei sunt înlocuiți cu avocați plătiți cu bani mulți.
Curtea de Conturi constata în 2016 risipirea banilor publici
În anul 2010, Curtea de Conturi a României a realizat o analiză a cheltuielilor în perioada 2008-2010 privitoare la unor servicii externe de asistență juridică, efectuate de entitățile publice centrale și locale care au structuri cu profil juridic.
Analiza a arătat că, de cele mai multe ori, cheltuielile cu societăți de avocatură le depăşesc pe cele cu structura juridică proprie, situație generată și de lipsa de reglementare a condiţiilor în care ordonatorii de credite pot achiziţiona servicii juridice.
În acest context, la recomandarea Curții de Conturi, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
Prin acest act normativ s-au dispus măsuri legislative prin care s-a urmărit limitarea risipei fondurilor publice.
Autoritățile publice au fost obligate să diminueze practica angajării de contracte pentru servicii de reprezentare, asistență și consultanță juridică, dacă au în structura lor compartimente de specialitate juridică. Ordonanța prevede în mod explicit că achiziția de servicii juridice e interzisă, cu excepția cazurilor temeinic justificate.
Un raport al Curții de Conturi din 2016 arăta că toate municipiile din județul Cluj plătiseră în perioada 2013-2015, suma de 344.199 lei pentru servicii juridice externe. Nu erau plătite onorarii de succes.
În 2022, doar Municipiul Turda ajunge să plătească singură peste 600.000 de lei anual, adică dublul onorariilor plătite de toate municipiile din județul Cluj între 2013-2015.
Cifrele arată că, la Turda, OUG 26/2012 nu mai are niciun efect
Unul dintre mecanismele asupra căruia analizele Curții de Conturi a României atrăgea atenția era acela că autoritățile locale ajung să plătească serviciile externe de consultanță la valori mai mari decât cheltuielile cu proprii angajați din compartimentele juridice. Se naște legitim întrebarea, de ce ar mai fi juriști angajați în Primărie, de vreme ce avocații plătiți sunt folosiți și pentru opinii juridice privitoare la treburile curente.
Primăria Turda este una din autoritățile publice care se consultă în mod current cu avocații, pentru activitățile curente. În acest sens, contractul cu Toader și Asociații a fost suplimentat cu o clauză că firma de avocatură va consilia municipalitatea inclusiv asupra activităților curente.
Primăria Turda s-a angajat în scris că va comunica până la data de 3 aprilie care sunt sumele plătite în perioada 2020-2022 pentru serviciile juridice externalizate. A refuzat să comunice la termen informațiile iar acestea sunt ascunse acum de ochii opiniei publice.
Funcționari din Primăria Turda, îngrijorați de creșterile semnificative ale sumelor plătite avocaților fac publice, în mod neoficial, o serie de date disparate privitoare la cheltuielile cu avocații. Informațiile din luna februarie arătă că în cazul firmei Toader și Asociații SCA exista un total al sumelor debitoare de 209861,53 în timp ce sumele creditoare erau de 285033,38 existând o datorie rămasă neplătită de 75171,85 lei.
Pentru societatea Rusu, Sabău, Drăguș s-au plătit 8568 lei. Cabinetul individual Sâsâieac a încasat 46750 lei cu un rest de plătit de 8750 de lei. Lăpușan & Partners a încasat 11873,38 lei.
Vedeți mai jos contractele Municipiului Turda cu avocații angajați sau le puteți descărca AICI
Pentru a naviga prin paginile documentului de mai jos folsiti săgețile din partea de jos a documentului
raspuns-h-hudrea-2-cereri-societati-avocatura-1Primăria Turda ascunde informații relevante
În urma presiunii publice, municipalitatea a trasmis contractele cu casele de avocatură, pe car ele publicăm la finalul acestui material.
Municipalitatea a refuzat însă să facă publice referatele de necesitate și oportunitate care ar fi trebuit să motiveze fiecare achiziție a municipiului Turda.
”….nu vedem rațiunea solicitării referatelor de necesitate și oportunitate pentru fiecare dintre contractele de reprezentare juridică semnate în perioada 31.10.2019- 13.03.2023, având în vedere faptul că Municipiul Turda a luat în considerare încheierea acestor contracte din motive temeinic justificate”, se arată într-un răspuns al Primăriei Turda.
Municipalitatea explică faptul că pe rolul instanețelor de judecată sunt 500 de dosare în diverse stadia procesuale iar administrația locală nu mai poate face față, așa că e nevoie să angajeze avocați. În plus, primăria susține că în unele cazuri, nereprezentarea în fața instanțelor de judecată poate prejudicia Municipiul Turda cu sume de bani mult mai mari decât suma cheltuită pentru reprezentare și consultanță. În unele cazuri această ultimă explicație poate fi adevărată. În unele procese în care au fost angajați avocații de la Toader și Asciații, precum procesele cu STP Alba Iulia s-a obținut reducerea unor sume de bani imputate municipiului.
În alte procese însă, precum sunt cele cu Biserica Reformată, administrația locală pierde pe bandă rulantă. Conducerea PrimărieiTurda refuză să plătească Bisericii Reformate chiriile pentru clădirile școlilor maghiare. În instanțe, Biserica Reformată câștigă proces după proces, cu cheltuieli de judecată și penalizări aplicate bugetului local.
Ce informații ascunde Municipiul Turda?
Refuză să facă publice sumele plătite integral avocaților deși s-a angajat că va furniza un răspuns scris până la data de 4 aprilie 2021.
Refuză să clarifice dacă au fost recuperate cheltuieli de judecată atunci când funcționarii publici au greșit. Administrația locală a refuzat să clarifice dacă a fost atrasă răspunderea civilă delictuală a funcționarilor publice într-o serie de cauze în care procesele au fost pierdute. Altfel spus, funcționarii publici din prostie sau la comandă politică fac greșeli ce sunt acoperite din banii de taxe și impozite și nimeni nu e găsit responsabil.
Primăria Turda refuză să publice documentele care să justifice cazurile temeinic justificate de angajare a serviciilor juridice, deși legea impune ca justificările să fie puctuale.