Compania de Apă Arieș cumpără apă ieftină de la Compania de Apă Someș pe care o revinde în mediul rural. Un exemplu în acest sens este Ciurila, comună în care CAA administrează resurse de apă deficitare.
Operațiunea prin care Compania de Apă Arieș cumpără apă la prețul de 4,81 lei cu TVA/ mc în timp ce produce și vinde apă la valoarea 7,82 lei/mc ar putea provoca un scandal în condițiile în care CAA are printre cele mai mari tarife la apa potabilă, din țară.
Anunțul cumpărării de apă ieftină a fost făcut chiar de către Bogdan Bobic, directorul CAA într-un interviu recent difuzat de media locală.
În urmă cu șase zile, Politică și Putere a adresat Companiei de Apă Arieș un set de întrebări referitoare la achiziția de apă, dar operatorul public de la Turda nu a comunicat până în prezent informațiile solicitate.
CAA a început să cumpere apă de la Compania de Apă Someș în august 2021 dar a păstrat acest lucru ascuns de ochii opiniei publice deoarece apa cumpărată era foarte ieftină în raport cu apa pe care CAA o vindea la Turda.
Dacă turdenii ar fi aflat că CAA cumpără apă la jumătate de preț, față de cât o vinde, ar fi ieșit un scandal iar turdenii, pe bună dreptate ar fi întrebat de ce nu li s-ar furniza apă direct de la Compania de Apă Someș.
Ințial, prețul pentru apa ieftină a fost de 4.09 lei cu TVA. Din iulie 2022, prețul a ajuns la 4,81 lei cu tva.
Ca o comparație, Compania de Apă are tarife de 7,82 lei /mc. Prețul apei cumpărate de la Someș e cu 3 lei/mc mai ieftin decât apa vândută turdenilor.
Este neclar la această dată cum se facturează și se încasează efectiv apa cumpărată de la Compania de Apă Someș. Ciurila este în aria de delegare a Companiei de Apă Arieș, astfel că legal doar operatorul de la Turda are dreptul să opereze pe arealul de delegare. Logica spune că CAA este cea care îi încasează pe utilizatori.
Cu cât vinde CAA apa ieftină?
Compania de Apă Arieș nu a clarificat public cu cât vinde apa pe care o cumpără ieftin. Situația e complicată, deoarece potrivit contractului de delegare CAA poate opera doar cu un tarif, pentru aceeași categorie de utilizatori iar tariful trebuie aprobat de Autoritatea Delegantă, respectiv de către Consiliile locale. Potrivit art. 3 din Contractul de Delegare, Operatorul este obligat să trateze cu strictă egalitate Utilizatorii, mai ales în ceea ce privește condițiile de furnizare și de preț iar potrivit art. 25.4 din Dispoziții Speciale Partea Comună- ”se reamintește în mod expres operatorului că modificarea/ajutarea prețurilor și tarifelor permisă Operatorului trebuie aplicată conform principiului egalității Utilizatorilor”. Modificarea tarifelor se poate face doar cu aprobarea Autorității delegante.
Chiar dacă Compania de Apă cumpără apă ieftină pentru localități din mediul rural, e obligată să o furnizeze la un tarif egal cu cel aplicat celorlalți utilizatori.
Dacă CAA furnizează apă potabilă la Ciurila la prețul de 7,82 lei /mc fără TVA înseamnă că îi taxează pe locuitori în plus cu circa 3 lei/mc.
Potrivit unor surse din companie, cantitatea cumpărată în anul 2022 este circa 8396, ceea ce indică că CAA a încasat în plus circa 22.000 lei
Ciurila e un caz aparte. Jumătate din comună e alimentată de Compania de Apă Someș, jumătate de comună e alimentată oficial de Compania de Apă Arieș. Doar că apa furnizată de CAA este tot de la Compania de Apă Someș.
Practic, CAA și directorul Bogdan Bobic, dacă respectă contractul de delegare, cumpără ieftin și vând scump apa, la Ciurila.
Scandalul apei. Turdenii pot avea apă ieftină de la Compania de Apă Someș?
Dacă Compania de Apă Arieș și managementul său sunt incapabili să administreze eficient resursele de apă și cumpără apă ieftină de la un alt operator vecin, turdenii dar și alte comunități rurale se pot întreba de bun simț de ce nu ar beneficia la rândul lor de apă ieftină.