Cât ne costă când se judecă primarul Turzii și directorul Domeniului Public. Povestea unei risipe

0
4885230 Lots Of 100 Lei Bills

Un proces în instanță între Primăria Turda și Domeniul Public a golit bugetul local al Municipiului Turda de o sumă de peste 30.000 de lei. Protagoniștii acestei aventuri juridice care a golit bugetul local de o sumă frumoasă sunt primarul Turzii, Cristian Matei și Primăria Turda și Gheorghe Balahura, plus  Domeniului Public SA. Aventura juridică se putea desfășura cu cheltuieli de judecată mult mai mici, dacă cele două instituții apelau la juriștii proprii. Șefii celor două instituții au ales însă să se judece reprezentați de avocați. Important în această poveste de sifonare a banilor public  e faptul că procesul era mai mult o formalitate și era sortit eșecului, din start.  

Politică și Putere vă prezită povestea unei risipe de bani din fondurile publice ale Municipiului Turda, care la fel de bine poate fi văzută și ca o țeapă financiară dată pe seama bugetului local.

Paint
foto: Primarul Turzii, Cristian Matei și directorul Domeniului Public SA, Gheorghe Balahura au ales să trimită în instanță avocații, pentru un proces sortit eșecului

La începutul anului 2021, Primăria Turda se judeca cu Domeniul Public SA. Miza era recuperarea dividendelor pe care Domeniul Public trebuia să le plătească pentru anii 2009 și 2010 și plata dobânzilor legale aferente acestei sume. Dosarul 4955/117/2020 cu disputa juridică dintre Primăria Turda și Domeniul Public SA era o rejudecare a Dosarului 6140/117/2017. Nu se știe public ce s-a întâmplat cu exactitate și de ce Dosarul 6140 a rămas în aer.

Ce știm, e că Municipiul Turda a dat în judecată Domeniul Public și a pierdut procesul. Cheltuielile de judecată în primă instanță au fost de Respinge ca prescrisa cererea de chemare în judecată având ca obiect plata sumei cu titlu de dividente pentru anii 2009, 2010 si cererea accesorie având ca obiect plata dobânzii legale aferente acestei sume, formulată de reclamantul Municipiul Turda, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. DOMENIUL PUBLIC SA. Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 29945,20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Deși motivarea Hotărârii 62/2021, prin care Municipiul a pierdut procesul era pertinentă și prescripția este clar menționată în lege, Municpiul Turda perseverează: merge în apel, pierde și mai are de achitat către Domeniul Public SA suma de 5950 lei, cheltuieli de judecată în apel. Sentința a fost pronunțată în 17 iunie 2021. În noiembrie- decembrie 2021, Curtea de Conturi a României constată Nerespectarea dispozițiilor legale privind angajarea  cheltuielilor pentru reprezentare în fața instanțelor de

Judecată și stabilește un prejudiciu de 72.000 de lei pentru perioada verificată. Raportul Curții de Conturi e unul general și nu descrie punctual cazul prezentat anterior.

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.