Cum m-a educat Salina Equines

0
Cum M-a Educat  Salina Equines

foto: Ionuț Bucur cu Charma, 2016- Salina Equines Trophy, Turda

Locurile fără oameni, nu au valoare. Așadar primii în ordina valorii, sunt oamenii. Apoi oamenii construiesc diverse lucruri iar oamenii și lucrurile odată construite (alături de multe altele) formează civilizația. Ca civilizația să existe, e nevoie însă de oameni care să construiască ceva, ce are o anumită valoare pe scara recunoașterii umane. Orașul este așadar construit de oameni, pentru ca mai apoi la rândul lui, orașul ”să construiască” oamenii.

Dacă înțelegem acest principiu, înțelegem de ce sunt importate, deopotrivă pentru oameni și orașe, arhitectura, piesagistica, investițiile (indiferent de natura lor).

Asr2
 ASR Margareta a României, Custode al Coroanei Române a vizitat domeniul ecvestru de la Turda în iulie 2018. Este ea însăși pasionată de echitație, ca urmare a influenței bunicii ei regina-mamă Elena a României, ce iubea caii.

În 2016, 2017 și 2018, Ziua de Cluj mi-a cerut să asigur o corespondență jurnalistică de la Salina Equines Trophy, prima competiție de acest fel de la Turda. Evenimentul era de factură nouă pentru Turda și pentru mine și habar n-aveam ce se petrece la un astfel de concurs. Nu aveam nici cea mai mică idee despre circuitele de concurs, despre rasele de cai de concurs, despre sportivi. Am început să mă documentez (și doamne, cât mi-a luat să caut printre fișele de cai de net,înregistrate la federație, detaliile despre caii din competiție!).

La Salina Equines Trophy am avut ocazia să – i văd pe Rubens și Natasha doi cai din rasa Oldenburg. Natasha care câștigase în 2016 circuitele de nivel D ale Salina Equines Trophy din 2016, câștigase în 2017 Curpa Electrogrup 20 de ani. Lancor, Cupido G, Quintender, au fost ceilalți cai spectaculoși ce m-au impresionat.

Cea mai frumoasă fotografie, făcută pentru articolele mele a fost făcută însă cu calul Charma, condus de Ionuț Bucur, în 2016.

Competiția ecvestră de la Turda nu a adunat mai mult de câteva mii de spectatori, cumulat pe toate zilele de concurs. A dat însă valoare perioadei turistice de vară de la Turda, deoarece vizitatorii Salinei Turda avea în oferta turistică a zonei, ceva în plus. Turdenii aveau șansa să vadă ceva mai deosebit. Salina Equines a adus puțin mai multă civilizație în Turda, de aceea incendiul care a avut loc acolo, în 19 august 2022, o tragedie și pentru oraș. Din fericire oamenii și caii nu au avut de suferit.

Natasha
Ionuț Bucur, cu Cupido G șl Florin Lateș cu Natasha (dreapta), câștigătoarea Cupei Electrogrup 20 de ani (2017)

În urma accidentului soldat cu incediul de la domeniul ecvestru am văzut tot felul de replici, că tarifele la restaurant erau scumpe sau că piscina costa 120 de lei, ori că afacerea nu avea autorizație ISU. Nu discutăm aspectele legale ale autorizării la incediu, deoarece legea trebuie respectată. Discuțiile pe marginea a cât de scumpe erau tarifele și mâncarea nu cred cred că-și au rostul. Fiecare își conduce afacerea, după cum crede de cuviință.

Pe mine unul, Salina Equines m-a educat puțin și m-a dus mai aproape de lumea civilizată. Cunoștințele mele de echitație nu sunt serioase, ba chiar sunt submediocre. Totuși am căutat să aflu să aflu ce rase de cai intră în concurs, unde și când a fost creată rasa. Am aflat cum un Oldenburg e mai blând (teoretic) decât un Holsteiner sau faptul că au existat ”cai baroci”. Am trăit emoția de a vedea sărind ștachetele, cai și călăreți, într-un efort comun de depășire a limitelor.

Dcc2bdb6 F393 454e A8b7 4fb207c9904c 1
Incediul de la domeniul ecvestru Salina Equines e o tragedie și pentru dezvoltoarea turistică a orașului

Pentru faptul că indirect m-au educat puțin, eu le mulțumesc celor de la Salina Equines pentru munca lor. Sper ca proprietarii domeniului ecvestru să îl refacă iar autoritățile locale să îi ajute deoarece investiția turistică de la Turda dădea valoare zonei și ne aduce un spor de civilizație.

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.