Suspiciuni de fraudă în Primăria Turda. Municipiul este execuat silit de Ministerul Dezvoltării pentru 388.781 de lei

0
1520
Stirile Primariei Foto

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a cerut Trezoreriei Turda să demareze executarea silită a Municipiului Turda, pentru a recupera 388.781, 92 de lei, bani plătiți în cadrul unui proiect european. Anterior MDLPA, prin Direcția Generală Programe Europene a constatat că autoritățile locale de la Turda au cheltuit banii cu încălcarea legii.

Administrația locală a contestat în instanță atât impunerea executării silite cât și rezultatele controlului care arată că banii s-au cheltuit nelegal. Cele două dosare urmează să fie judecate de către Tribunalul București și Judecătoria Turda.

Nota de constatare a neregulilor care arată că administrația locală de la Turda a cheltuit bani într-un mod nelegal face referire la proiectul „ADEPT – Administrație digitală eficientă pentru cetățenii din Turda”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 . Valoarea proiectului, care s-a finalizat la începutul acestui an, este de 3,8 milioane de lei.

Potrivit Notei de constatare a neregulilor 22109/14.02.2022, administrația locală este suspectată că a fraudat o procedură de achiziție încălcând principiile transparenței și competiției corecte.

Practic, administrația locală avea achiziționată o soluție informatică de la firma Sobis Solutions SRL. Ulterior a decis extinderea sistemului de management informatic pe care-l deținea doar că Sobis avea soluția implentată la Turda înregistrată cu drepturi de proprietate intelectuală.

În Nota de Constatare, auditorii guvernamentali ai reținut că ”autoritatea contractată a descurjatat participarea la procedura de atribuire a operatorilor economici care ar fi oferit altă soluție tehnică decât cea impusă prin caietul de sarcini, în condițiile în care necesitatea autorității contractante putea fi rezolvantă din punct de vedere tehnic printr-o diversitate de soluții„. În document se mai arată că ”autoritatea contractantă a solicitat prin caietul de sarcini extinderea sistemului de management existent (Doc Manager), fapt care a dus la situația în care singurul ofertant care putea indeplini cerințele caietului de sarcini să fie SC SOBIS Soluțions srl , în condițiile în care soluția informatică DoC Manager era înregistrată de către Sobis Soluțions la ORDA”.

Poza1

Administrația locală de la Turda spune însă că nota de constatare este nelegală deoarece nu indică în concret ce articole din Legea achizițiilor publice au fost încălcate. Municipalitatea susține că nu e răspunzătoare că soluția informatică e înregistrată la ORDA și că a dorit să continue modernizarea unei soluții informatice existente, fără a mai cheltui suplimentar bani,

Situația nu este tranșată complet din punct de vedere juridic. La Tribunalul București se judecă în Dosarul 12817/3/2022 prin care este contestată Nota de Constatare. La Judecătoria Turda se află pe rol Dosarul 3747/328/2022 prin care se contestă executarea silită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here