Unde se află pădurea municipiului Turda?

0
379

Turda are peste 799 de hectare de fond forestier, despre care turdenii știu prea puțin cum este administrat. Porțiunile de fond forestier ale orașului sunt împărțite în trei mai zone, una urbană, în zona Băi-Poștarât, alta lângă cabana Buru iar alta în zona Valea Ierii- Băișoara.

Potrivit hărților forestiere, în zona Buru, municipiul Turda are peste 183 de hectare de pădure.

Modul de administrare al pădurii Turzii a fost unul netransparent în ultimii 10 ani. Mai mult, sub președinția primarului Cristian Matei, la Asociația Șoimul Arieș, Ocolul Silvic Valea Ierii srl a falimentat și are datorii de peste 1,6 milioane de lei. Cum a putut falimenta un ocol silvic ce administra unul din cele mai lucrative afaceri din România, exploatarea lemnului, e un mister nelămurit.

Am adresat administrației locale o solicitare de furnizare de informații prin care am cerut rapoartele de activitate ale Asociației Șoimii Arieș din ultimii cinci ani și rapoartele de activitate privind administrarea fondului forestier, proprietate publică a municipiului Turda.

O altă anomalie, privitoare la pădurea orașului, o reprezintă faptul că autoritățile refuză să cartografieze pădurea în sistem GIS și păstrează vechile hărți pe hârtie, deși există proiecte cu fonduri europene ce permit finanțarea unui astfel de proiect. Hărțile în sistem GIS ar permite includerea integrală a fondului forestier al orașului în SUMAL- Inspectorul Pădurii, site-ul pe care se poate urmări în timp real exploatarea pădurii. Garda Forestieră Cluj a confirmat că există protocoale semnate cu unitățile administrativ teritoriale ca acestea să cartografieze fondul forestier în sistem GIS dar nimeni nu se grăbește să o facă și nu există nicio presiune în acest sens.

skm-28722012010410-1-part-2

După falimentul Ocolului Silvic Privat, PNL și UDMR pregătesc la Turda următorul mecanism de administrarea ilegală a pădurii Turzii. Au aprobat asocierea orașului pentru constituirea unei Regii Silvice și au prevăzut înființarea unui Consiliu de Coordonare compus din primari care urmează să aprobe toate activitățile majore de administrare a fondului forestier, în timp ce Consiliile Locale ar urma să valideze ce aprobă primarii.

Măsura este ilegală deoarece exercitarea dreptului de proprietate publică se realizează de către autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale și este o competență ce nu poate fi delegată (Codul Administrativ, art. 287). Deasemenea, Consiliul Local exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la regii autonome, în condiţiile legii (Codul Administrativ, art. 129). O altă prevedere încălcată de consilierii PNL și UDMR de la Turda este aceea că șefii ocoalelor silvice încheie prin Consiliul de Administrație contracte de mandat sau contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, după caz (Ghid Ministerul Finanțelor, 2018)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here