Veniturile din amenzi, penalități și confiscări din capitolul specific al bugetului local pe anul 2022 ar urma să crească cu 1,4 milioane de lei. Estimarea estea spectaculoasă și arată că administrația locală de la Turda va trata cu atenție sporită orice șansă de a aplica amenzi contravenționale.
În această cheie, a contravențiilor în bani trebuie înțeleasă și recenta campanie de amenzi aplicate comercianților din centrul Turzii.
Amenzile aduc bani dar în același timp te fac să pierzi capital electoral. Faptul că primarul Cristian Matei a acceptat două măsuri evident nepopulare, majorarea impozitelor și taxelor și amendarea comercianților din centrul orașului arată nevoia acută a bugetului local de a aduna noi fonduri. Miza poate fi cotele de cofinanțare pentru proiectele europene din PNRR. Administrația locală nu are de fapt banii necesari pentru a asigura confinațarea unor proiecte de ”sute de milioane de euro”, așa cum anunță.
Potrivit execuției bugetare din trimestrul IV, valoarea amenzilor, penalizărilor și confiscărilor a fost de 2,43 milioane lei din care s-au încasat 2,34 milioane lei. În proiectul de buget suma crește la 3,84 milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere de 1,4 milioane de lei.
Administrația locală a început deja campania de amenzi cu comercianții din zona centrală a orașului. Poliția Locală Turda a precizat că sancțiunea este aplicată în baza unei Hotărâri a Consiliului Local din 2010. ”Este vorba de Art. 1, din HCL 131/2010, referitoare la reglementarea regimului de aprovizionare a agenților economici care își desfășoară activitatea în Zona Centrala a Municipiului Turda, cuprins de la intersecția Pieței Republicii cu str. Andrei Saguna pana la intersecția Pieței Republicii cu str. Castanilor, între orele 22.00-06.00. Aprovizionarea în afara orelor menționate constituie contravenție și se sancționează cu amenda între 250 și 2.500 lei”, a precizat Valer Moldovan, șeful Poliției Locale
.Imaginați-vă că timp de 12 ani acest act normativ nu a fost aplicat la Turda cu adevărat iar acum a fost scos din sertar. Putem completa tabloul cu cel al majorărilor de taxe și impozite, pentru anul 2022. Sunt măsuri care distrug capitalul electoral, fapt care arată că administrația locală de la Turda are o reală nevoie de bani sau cel puțin de o creștere a veniturilor care să permită alte împrumuturi.
Putem spune cu certitudine că 2022 va fi la Turda un an cu multe amenzi ce vor fi aplicate.