O pancartă improvizată pe loc, ce avea cuvântul ”Hoții” a fost postată de un consilier local din Turda chiar în plenul ședinței Consiliului Local
Incidentul a avut loc în ședința ordinară a Consiliului Local Turda ce se desfășura online și era transmisă pe rețeaua Facebook.
Pancarta improvizată pe o foaie de hârtie a fost postată de consilierul local Adrian Nap (PMP) care a protestat împotriva modului în care au procedat autoritățile locale în cazul unor amenedamente depuse de grupul consilierilor PMP.
Liderul PMP acuză autoritățile locale că au furat amendamentele consilierilor locali pentru a-și masca propria incompetență. ”Au luat cele 59 de amendamente propuse de PMP prin care corectam incompetența și prostiile lor și le-au băgat în proiectul de hotărâre apoi au declarat că de fapt proiectul de hotărâre a fost cu erori materiale. Nu au mai prezentant în Consiliul Local amendamentele noastre pe motiv că nu au fost făcute pe o foaie tipizată așa cum prevede Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local”, a explicat consilierul local Adrian Nap.
Care a fost miza?
Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local figura un proiect privitor la zonarea orașului. Constantând grave inadverdențe consilierii PMP au depus încă de vineri, 24 decembrie un set de 59 de amendamente la proiectul de hotărâre. Înregistrarea amendamentelor la secretariatul Municipiului Turda s-a făcut fără probleme și obiecții din partea aparatului de specialitate. În ședința Consiliului Local, organizată luni 27 decembrie, lucrurile s-au schimbat.
Erorile Primăriei au dispărut din proiectul de hotărâre inițiat de primarul Cristian Matei. Au fost declarate ”erori materiale” și au fost corectate. În același timp, amendamentele consilierilor PMP nu au mai fost supuse la vot iar secretatul general la municipiului Turda a declarat că forma în care acestea au fost propuse nu respectă Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local Turda.
Ulterior refuzului de a mai discuta amendamentele PMP, consilierul local a postat o foaie de hârtie cu mesajul ”Hoții”.
Consilierului de etică din Primăria Turda să prezinte un raport complet de activitate care să cuprindă detalii despre sesiunile de informare privitoare la normele de etică.