Greșeala USR Turda în campania de ajutorare din Colonia de Ciment

0
Dsc 0069

Campania USR Turda de acordare a ajutoarelor în Colonia de Ciment încalcă prevederi ale unor regulamente europene privind protecţia persoanelor fizice. Chiar și în condițiile în care formațiunea politică ar fi obținut acordul scris al persoanelor de a fi fotografiate, rămâne aspectul moral al problemei.

Disputa dacă USR Turda a procedat bine acordând pachete de ajutoare de Crăciun în Colonia de Ciment este una ipocrită, de vreme ce toate celelalte partide politice au procedat la fel întrecut. Uneori situațiile create de celelalte partide au fost chiar de râs. Un astfel de exemplu este cel al primarului Cristian Matei care dă cadouri la Spitalul Municipal Turda, în locul lui Moș Crăciun.

Download 6
In 2019, primarul Cristian Matei i-a furat locul lui Moș Crăciun

Există însă o greșeală flagrantă în cadrul campaniei USR Turda iar aceasta este fotografierea și publicarea fotografiilor unor persoane vulnerabile. Copiii și alte persoane vulnerabile, în special, au dreptul la o protecție eficientă iar aceasta se realizează prin protejarea identitățoo acestor persoane.

Regulamentul 679 din 2016 privind protecția persoanelor fizice atrage atenția asupra prelucrării datelor cu caracter personal care pot aduce deservicii morale sau ar putea genera prejudicii de natură morală. Nu e greșit să dai cadouri unor ”săraci”. E greșit să îi pozezi, e greșit să expui public fața unor persoane vulnerabile. Scopul ajutorării persoanelor vulnerabile e acela de a le proteja suplimentar. Prin expunerea chipului acestor persoane vulnerabile le poți crea prejudicii de natură morală. Dezvălui practic nu doar statusul social al persoanei ci îl și asociezi cu un chip și spui explicit cine este aceasta. Este o normă elementară și de bun simț pe care o aplică fiecare organizație nonguvernamentală din sfera socială: nu fotografiază și nu expun public persoanele sărace . Este un drept fundamental la initimitate al unei persoane să nu i se expună condiția socială dacă aceasta îi poate crea prejudicii de natură morală.

În urma acțiunii USR Turda, persoanele sărace care au primit pachete au devenit figuri cunoscute iar dezbatarea din spațiul public a dus inevitabil la etichete. Printre cei care au primit cadouri se numără ”recidiviști”, ”leneși”, ”puturoși”. Etichete puse fără discernământ, ca generalizări, fără a se cunoaște exact natura fiecărui caz social în parte. Munca socială începe cu adevărat abia când, dincolo de cazuistica generală, indivualizezi cazurile prin ancheta socială și măsurile specifice. În toate cazurile însă, când se trece de la general la individual, persoanele, mai ales cele vulnerabile, sunt protejate. Au identitatea protejată. Uneori protecția se întinde chiar dincolo de acordul exprimat de individ. Un om cu 2-3 clase, expus sărăciei nu poate înțelege întotdeauna cu claritate unde duce expunerea publică a identității sale. Un om educat și responsabil implicat în activităție de protecție socială știe însă că protejarea identității unei persoane vulnerabile e o chestiune elementară.

USR Turda a greșit flagrant nu acordând pachete- o face și Primăria Turda prin programele sociale europene. Au făcut-o și celelalte partide politice.

USR Turda a greșit flagrant când a fotografiat persoanele vulnerabile (chiar dacă asta s-a făcut cu acordul lor) și a publicat acele poze.

Incidentul e un exemplu de imaturitate în abordarea problemelor sociale. Niciodată nu expui public o persoană vulnerabilă, cu excepția cazului în care prin expunerea publică beneficiile viitoare ale acelei persoane sunt net superioare prejudiciilor de natură morală pe care expunerea le poate provoca.

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.