Când puterea bate frumusețea

0
178

foto sus: Solutia peisagistică aleasă pentru Spitalul Municipal este una neinspirată

Administrația locală de la Turda a anunțat amenajarea a două noi spații verzi în oraș, unul la Materna și unul în fața Spitalului Municipal.

Dacă soluția peisagistică din Micro este una interesantă, la Spitalul Municipal asistăm la un aranjament ce vrea să transmită cea excepțional într-o formă total neinspirată.

Spațiul verde de la Materna este unul armonios și echilibrat, atât din punct de vedere cromatic cât și ambiental, chiar dacă soluțiile de gazon sunt discutabile și poate nepotrivite. În spațiul de la Materna e și o trimitere către grădinile zen, ceea ce e o noutate printre straturile de panseluțe de la Turda. Există totuși această încăpățânare a peisagiștilor români de a considera că elementele orientale- de preferință japoneze- induc privitorului ideea de armonie interioară iar acest lucru ar putea fi exprimat prea puțin prin amenajări peisagistice de inspirație occidentală. Avem așadar Zen-ul.

4256-1
Horatio’s Garden, Spitalul Universitar Queen Elizabeth, Glasgow

Spre deosebire de spațiul de la Materna, cel de la spital este aproape o monstruozitate piesagistică.

Pe un semicerc aproximativ sunt plasate Toiagul lui Esculap și simbolurile ynn-yang în forme inverse. Sugestia designerului – prin alternarea diferită a culorilor din semnul ynn-yang – a fost aceea că sănătatea se obține prin echilbru. Solutia piesagistică este însă una total nearmonioasă în ciuda cromaticii care s-a vrut tematice: flori albe și roșii adică un fel de halate și sânge.

De ce peisagiștii păstrează încă această inclinație spre semne, insigne și simboluri explicite, e neclar. Desigur în acest caz vorbim de simbolul științelor medicale respectiv un simbol al armoniei. Trebuie însă ca simbolurile să fie explicite pentru a transmite și a induce un mesaj?

The Guardian, prestigioasa publicație britanică a realizat un top al spațiilor verzi din spitale.

În majoritatea cazurilor, soluțiile peisagistice au fost înspre vegetație abundentă, de sorginte sălbatică, un fel de erupție a vitalității pentru un loc în care viața stă sub semnul întrebării. Flori de câmp, în aranjamente mai mult sau mai puțin luxuriante, cu o cromatică diversă dar categoric nu monocromă sau bicoloră, arnajamente din care nu lipsește de regulă apa, sursă vieții.

99af71684c71ebd75b151ad0edd6f13e
Soluție de amenjare peisagistică policromă cu flori perene, de sorginte sălbatică la un spital din Marea Britanie

Exprimarea simbolului, a insignei sau a logo-ului este o formă de exprimare a autorității și puterii. Spațiul verde de la Spital e acel gen de aranjament peisagistic în care puterea învinge frumusețea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here