Primărița din Tureni Daniela Mănăilă a făcut o gafă în conferința de presă a Companiei de Apă Arieș organizată în 19 martie 2021, în încercarea de a construi o imagine mai plastică asupra faptului că e nevoie de răbdare din partea cetățenilor când vine vorba de lucrări publice.
”Eu lucrând în Turda la drumuri, vă spun sincer că în urmă cu 20 de ani, când vedeau cetățenii din Turda că mergeam cu câte o mașină de piatră, ne ieșeau cu pancove. Vă rog să mă credeți oamenii erau mai demult mult mai înțelegători. Efectiv era o bucurie când mergeam cu câte o mașină de piatră. Acuma cred că pancove nu se duc nici măcar la tiruri de asfalt. Cred că fiecare dintre noi ne-am născut la țară. Cel puțin 90% în urmă cu 15-20 ani sau părinții noștri ne-am născut cu toaleta în fundul curții, nu trebuie să ne fie rușine. Sigur că se fac eforturi și toată lumea vrea ca mâine să fie ca pe pista de la avioane, dar încet și cu răbdare”, a declarat primărița din Tureni care a pledat pentru o mai mare clemență din partea cetățenilor.
Daniela Mănăilă nici măcar nu a conștientizat faptul că face apel la răbdarea cetățenilor după două decenii de așteptări.
Este posibil ca primărița din Tureni să fi suferit de fapt un șoc când a aflat că noile lucrări de reabilitare a rețelei de apă canal de la Tureni au fost câștigate de o firmă reprezentată de dirigintele de șantier al fostelor lucrări de canalizare.
Rețeaua de apă-canalizare de la Tureni a fost inițiată în 2012 și a fost dată în funcțiune doar în 2019, cu patru ani întârziere, și după ce țevile de apă au pușcat din cauza lucrărilor proaste. În plus, la preluarea rețelei chiar CAA a cerut schimbarea unor piese ale stației de epurare nefuncționale construite prin proiectul anterior.