Planul privind investițiile europene 2021-2027 va fi prezentat Comisiei Europene până la finalul lunii

0
160

Guvernul va finaliza până la sfârșitul lunii noiembrie Planul Național de Relansare și Reziliență, documentul care va sta la baza investițiilor europene pentru exercițiul 2021-2027.

Anunțul a fost făcut astăzi de către prim-ministrul Ludovic Orban la reuniunea în format video-conferință cu șefii de misiuni diplomatice ai statelor membre UE acreditați la București, organizată de Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene.

Șeful Executivului a reiterat angajamentul Guvernului pentru reforme de natură să aducă României perspectiva modernizării sustenabile în domenii prioritare, precum: infrastructură de transport și schimbări climatice, conectivitate digitală, energie și eficiență energetică, dezvoltare urbană, sănătate, educație, cercetare-inovare, agricultură, creșterea rezilienței în timp de criză.

Finalizarea Planului Național de Relansare și Reziliență se face cu întârziuere. Inițial Guvernul a anunțat că un prim draft al Planulului Național de Relansare și Reziliență va fi finalizat până la sfârșitul lunii octombrie. Până în aprilie 2021 ar urma discuții și negocieri cu Uniunea Europenă iar în primăvara anului viitor Comisia Europeană ar urma să-și dea acordul pentru forma finală a Planulului Național de Relansare și Reziliență.

Obiectivele asumate la nivel european pentru următorul exercițiu financiar vizează creșterea eficienței energetice și combaterea schimbărilor climatice, realizarea de reforme și investiții pentru modernizarea și eficientizarea sistemului educațional, digitalizarea, inclusiv a serviciilor publice și susținerea mediului de afaceri.

În propunerea Comisiei Europene pentru bugetul 2021-2027, România are alocate 27 miliarde de euro prin politica de coeziune, ceea ce înseamnă cu 8% în plus față de actuala perioadă.

Proiectul de transport pe cablu, telegondola anunțată de Primăria Turda ar putea fi finanțat prin liniile de finanțare ce vor fi stabilite în Planululu Național de Relansare și Reziliență.

Turda ar putea însă accesa fonduri pentru construirea unui nou spital, modernizarea completă a laboaratoarelor școlare, modernizarea și construirea de drumuri secundare sau finalizarea unor construcții neterminate, precum blocul din sensul giratoriu și Casa de Cultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here