Text redactat cu informații ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
La începutul primăverii anului 1949, țăranii din Bistra găseau trupurile în descompunere a cinci partizani din gruparea condusă de maiorul Dabija. Erau semi-îngropate într-o cameră de alimente a unei cabane, pe jumătate surpată. Printre victime era doi tineri de 19 și 23 de ani, o familie,soț și soție în vârstă de 44 și 38 de ani, toți luptători anticomuniști.
După asaltul taberei, trupele de securitate au lăsat cadavrele doar acoperite cu niște scânduri și bușteni. Țăranii din Bistra au fost cei care le-au acoperit corpurile cu pământ, astfel ca animalele să nu le sfâșie.
Ca o consecință a atacului asupra taberei de partizani de la Bistra, zeci de oameni au fost condamnați ulterior la ani grei de închisoare, însă unii dintre ei, contrar hotărârilor judecătorești, au fost scoși din penitenciare și executați de Securitate prin împușcare sau strangulare.
Tragedia din Apuseni a început în dimineața zilei de 4 martie 1949.
La începutul anului 1949, grupul de partizani ai maiorului Nicolae Dabija s-a stabilit într-o tabără permanentă la nord de valea râului Arieș, pe teritoriul comunei Bistra din jud. Alba, la cota 1200 în locul cunoscut sub denumirea de Groși, la o distanță de circa 16 km nord-est de centrul comunei și la aproximativ 7 km sud-vest de vârful Muntele Mare (1826 metri).
”Cea mai mare densitate de formaţiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul fostelor judeţe Alba, Cluj şi Turda, iar dintre acestea, cea mai importantă a fost organizaţia Frontul Apărării Naţionale – Corpul de Haiduci, creată şi condusă de un fost ofițer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de fraţii Alexandru şi Traian Macavei”, explica în 2015, istoricul Gheorghe Petrov
La începutul lunii martie 1949 în tabăra de la Groși se aflau 25 de persoane, cele mai multe străine de zonă. Între timp, autoritățile aflaseră de grupul de partizani din apropierea comunei Bistra și au întreprins imediat măsuri pentru anihilarea lui, Securitatea recurgând la presiuni și șantaje asupra populației locale. Locul a fost aflat de la un membru al organizației, Ihuț Avram din Bistra, care a fost arestat și torturat, fiind folosit apoi ca și călăuză în teren. În dimineaţa zilei de 4 martie 1949, asupra taberei a avut loc atacul Securităţii, la care au participat două plutoane din cadrul Batalionului 7 de Securitate de la Floreşti – Cluj, alcătuite din circa 80 de soldați în termen, subofițeri și ofițeri, și mai mai multe cadre operative de la Serviciul Judeţean al Securității Poporului Turda (slt. Florea Sabău, plt. maj. Vociu Octavian, plt. maj. Pop T. Ioan, plt. maj. Cosman Gheorghe, plt. Pintilie Alexandru). Operațiunea din teren a fost condusă de sublocotenentul Florea Sabău, iar întreaga acțiune a fost coordonată și supravegheată de colonelul Mihai Patriciu, șeful Regionalei de Securitate Cluj, care se afla la Câmpeni, secondat de căpitanul Kovács Mihai, șeful S.J.S.P. Turda. Tabăra partizanilor a fost înconjurată și atacată prin surprindere, confruntarea armată desfășurându-se între orele 6,30 și 8,30, dimineața.
În acel moment, în tabără se aflau 22 de persoane, dintre care trei femei. Alți trei partizani (Ihuț Traian, Selagea Nicolae, Clamba Iosif) erau plecați după alimente. Doi dintre bărbați, Oniga Emil și Bocan Iancu, foste cadre militare, erau infiltrați de Securitate în rândurile partizanilor, însă acest lucru fusese dovedit și era cunoscut de Dabija și de alți membri ai organizației, cei doi urmând a fi judecați ca trădători. În urma puternicului schimb de focuri în care s-a folosit armament de infanterie, grenade și încărcături de trotil, au rezultat morți și răniți de ambele părți, iar cabana din lemn a fost incendiată. Din tabăra atacatorilor au rezultat trei morți (serg. maj. Mateș I. Gheorghe, fruntaș Mărgineanu Gh. Marin, sold. Oană Gh. Traian) și șase răniți. Dintre partizani au fost uciși prin împușcare patru bărbați (Cigmăian Ioan, Decean Petru, Maier Iosif, Mitrofan Lucian) și o femeie, Maier Elena, soția lui Maier Iosif. Șase persoane au reușit să spargă încercuirea și să fugă, însă au fost capturate sau ucise ulterior (Dabija Nicolae, Scridon Ioan, Pascu Cornel, Câmpean Traian, Alexandru și Traian Macavei). Alte nouă persoane, fără cei doi trădători, au fost arestate (Mihălțan Traian, Onea Titus, Rațiu Augustin, Oprița Gheorghe, Moldovan Simion, Vandor Victor, Breazu Iuliu, Pop Alexandra, Buțuțui Viorica). Victimele din partea Securităţii au fost evacuate din teren în aceeaşi zi, odată cu obiectele, efectele, documentele și armele recuperate din tabără și de la partizanii morți sau luați prizonieri.
A doua zi, în 5 martie, câteva cadre de la Biroul Securității din Câmpeni însoțite de 20 de soldați, de primarul, sanitarul și șeful Postului de Miliție al comunei Bistra și de câțiva tineri aleși din localitate, s-au deplasat la tabăra de la Groși pentru a cerceta și îngropa cadavrele partizanilor. Inițial, trupurile morților au fost stivuite pe priciul din fundul adăpostului semiîngropat după care s-a încercat dislocarea și surparea acoperișului peste ele, ceea ce nu s-a reușit din lipsa uneltelor corespunzătoare. Ca urmare, toate cadavrele au fost scoase afară și depuse unele peste altele în magazia de alimente a taberei, care era amenajată într-o mică cavitate subterană, săpată și acoperită cu grinzi de lemn cămășuite cu pământ, după care structura superioară a fost prăvălită peste trupuri.
La începutul primăverii, nişte țărani care au trecut prin zonă au observat cadavrele aflate în descompunere şi au mai aruncat nişte pământ peste ele ca să fie ferite de animalele sălbatice.
Imediat după atacarea taberei și anihilarea nucleului Frontului Apărării Naționale – Corpul de Haiduci, au început arestările altor membri și susținători ai grupului din satele de munte sau de pe Valea Mureșului, dar și în localități mai îndepărtate. Prin trădarea unor țărani, maiorul Dabija a fost capturat în 22 martie 1949 în cătunul Gârde din apropierea Bistrei. A fost anchetat în mai multe locuri, fiind judecat alături de mai mulţi inculpaţi de Tribunalul Militar din Sibiu. Împreună cu alte șase persoane a fost condamnat la moarte, toți fiind executaţi la Sibiu în 28 octombrie 1949. Zeci de oameni au fost condamnați la ani grei de închisoare, însă unii dintre ei, contrar hotărârilor judecătorești, au fost scoși din penitenciare și executați de Securitate prin împușcare sau ștrangulare. Alți membri ai grupării, care au scăpat la început de arestare, au fost urmăriți permanent în perioada următoare, fiind în cele din urmă capturați, condamnați sau chiar uciși în diverse împrejurări.
Biografiile persoanelor ucise și îngropate la Groși
Cigmăian Ioan 41de ani. Născut la 9 septembrie 1908 în satul Gelmar, oraș Geoagiu, jud. Hunedoara. Părinții săi au fost Cigmăian Nicolae și Mocsa Elena, țărani din Gelmar, care au avut împreună trei copii, două fete, Fica și Maria, și pe Ioan. Acesta s-a căsătorit la 3 februarie 1928 cu Rus Marc Sabina din Gelmar, de care a divorțat în 17 octombrie 1947, având împreună un copil, Aurel, decedat. Cei care l-au cunoscut spun că făcea comerț cu animale. După divorț a locuit împreună cu Adămuț Sabina în localitatea Șibot din jud. Alba. Aici a fost arestat pentru activitate legionară și pentru propagandă împotriva regimului comunist, fiind închis în arestul Securității din Cugir de unde a reușit să evadeze. Împreună cu alte persoane a plecat în munți și s-a alăturat grupării maiorului Dabija.
Decean Petru, 23 de ani de ani. Născut la 17 august 1926 în comuna Mihalț, jud. Alba. Părinții săi au fost Decean Florian și Mârza Maria, țărani mijlocași. Au avut împreună trei copii, două fete, Ana și Maria, Petru fiind singurul băiat. Urmează Școala primară de patru clase în satul natal, după care, în 1937, intră la Liceul confesional Sf. Vasile din Blaj pe care îl absolvă în 1945. În liceu devine membru în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc. Din toamna lui 1945 urmează cursurile Facultății de Drept din Cluj. Aici, datorită frecventelor participări la manifestațiile studențești cu caracter politic anticomunist, intră în atenția Siguranței, care l-a reținut și interogat în mai multe rânduri. Această situație l-a determinat ca în al doilea an de studii să se transfere la Facultatea de Drept din București, unde devine un membru marcant în cadrul organizației tineretului național-țărănist alături de Corneliu Coposu. A lucrat și ca secretar într-un cabinet de avocatură, iar în anumite împrejurări a fost una dintre gărzile de corp ale lui Iuliu Maniu. Datorită activității politice desfășurate a inceput să fie urmărit, iar pentru a evita arestarea, din a doua jumătate a anului 1947 s-a văzut obligat să nu mai poată frecventa cursurile facultății și să rămână ascuns în capitală, schimbând mereu locuințele. La sfârșitul anului 1948 a decis să treacă la lupta armată împotriva regimului, alăturându-se membrilor din organizația Frontul Apărării Naționale.
Maier Iosif 44 de ani și Maier Ida Elena, 38 de ani (foto titlu). Maier Iosif s-a născut în 19 martie 1905 la Blaj, jud. Alba, părinții săi fiind Maier Emeric și Buni Olivia. De profesie era mecanic, iar după unele surse a lucrat la CFR. Avea stagiul militar satisfăcut și gradul de sergent în rezervă. În 8 iulie 1929 s-a căsătorit cu Topfner Ida Elena din Teiuș, jud. Alba, născută în București la 18 februarie 1908, fiica lui Topfner Mihail și a lui Câmpean Elena. După căsătorie, soții Maier au locuit în Teiuș. Au fost implicați în rezistența anticomunistă, acordând sprijin unor organizații clandestine care se opuneau regimului. Pentru a evita iminenta arestare și-au părăsit domiciliul și sau refugiat în munți, alăturându-se maiorului Dabija.
Mitrofan Lucian 19 ani, . Născut în 7 februarie 1929 la Alba Iulia. Părinții săi, Mitrofan Ioan și Boancheș Ioana, erau țărani din satul Hăpria, jud. Alba. Aceștia au avut împreună șapte băieți, Lucian fiind al cincilea născut. A absolvit școala primară de patru clase și mai târziu s-a calificat la locul de muncă ca vulcanizator la un atelier din Alba Iulia. Nu a fost căsătorit. A fost membru activ în organizația de tineret a Partidului Național Țărănesc, motiv pentru care, fiind urmărit de autorități, în februarie 1948 a fost nevoit să plece de acasă și să stea ascuns pe la diverse cunoștințe. În vara anului 1948 a fost arestat și anchetat în două rânduri de Siguranța din Alba Iulia, însă în cele din urmă a plecat în munți și a devenit partizan.
