Milioane de lei contabilizaţi greşit la primăriile din judeţul Alba. Raportul Curţii de Conturi

0
930

Curții de Conturi a analizat modul în care o parte dintre administrațiile publice din Alba au gestionat banii publici. În urma verificărilor, au fost identificate multiple ”abateri de la disciplina financiară în utilizarea banului public, generatoare de prejudicii”, potrivit raportului, în cazul: unităților administrative din Cugir, Câmpeni, Teiuș, Zlatna și UATC: Vințu de jos, Poșaga, Bistra, Livezile, Săsciori, Sălciua, Săliștea, Șibot și Râmeț.

Astfel, s-au constatat deficiențe în ceea ce privește organizarea și efectuarea operațiunii de inventariere a patrimoniului entităților auditate, în sumă de aproape 3 milioane de lei. Este vorba despre următoarele situații:

– nu au fost inventariate toate elementele patrimoniale, de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecărei entităţi, abatere identificată la Teiuș și la următoarele unități teritorial – administrative: Bistra, Cergău, Lopadea Nouă, Lupșa, Mogoș, Poiana Vadului, Poșaga, Râmeț, Șibot, Șpring, Vadu Moților și Vințu de Jos, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia, ordonator terțiar de credite subordonat municpiului Alba Iulia, la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, ordonator terțiar de credite subordonat orașului Câmpeni și la Școlile Gimnaziale Doștat, Lopadea Nouă, Ohaba și Săliștea, ordonatori terțiari de credite subordonați comunelor: Doștat, Lopadea Nouă, Ohaba și Săliștea;

– nu a fost efectuată reevaluarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cel puţin odată la 3 ani, în scopul actualizării valorii acestora, potrivit cadrului legal specific, ceea ce a diminuat nejustificat patrimoniul entităţilor respective, cu suma de 2.986 mii lei, abatere identificată la Câmpeni și Teiuș, la UATC: Arieșeni, Doștat, Livezile, Lupșa, Râmeț, Râmetea și la Spitalul de Boli Cronice Câmpeni, ordonator terțiar de credite subordonat orașului Câmpeni.

La nivelul comunei Râmetea nu s-a efectuat, până la finele anului 2015, evaluarea tuturor elementelor patrimoniale existente în patrimoniul comunei, în speță a terenurilor forestiere în suprafață de 803 ha, conform prevederilor legale, care impun efectuarea acestei operațiuni, cel puțin odată la 3 ani, cu scopul de a se asigura o valoare justă și reală a patrimoniului entității, în situațiile financiare. În timpul verificării, această operațiune a fost efectuată de entitatea auditată, iar diferențele rezultate, în sumă de peste 2,4 milioane de lei, au fost evidențiate în contabilitate.

La nivelul comunei Mirăslău nu s-au stabilit corect zonele de impozitare pentru suprafețele de teren ale Comunei Mirăslău, potrivit prevederilor legale, în perioada 2011 – 2015, ceea ce a determinat nestabilirea, neînregistrarea și neîncasarea de venituri cuvenite bugetului local, reprezentând impozit pe clădiri și terenuri, persoane fizice și juridice, în sumă estimată de peste 1 milion de lei, fiind diminuate nejustificat veniturile proprii ale UATC Mirăslău.

Comuna Arieșeni nu a înregistrat în evidența contabilă și nu a inventariat două mijloace de transport elevi (microbuze școlare), în valoare de 230 mii lei, deși acestea existau faptic în entitate încă din anul 2014 (un microbuz) și din cursul anului 2015 – al doilea microbuz, fiind folosite pentru transportul elevilor, ceea ce a denaturat patrimoniul entității.

Totalul abaterilor constatate de către Curtea de Conturi Alba sunt de 93,4 milioane de lei. Totalul prejudiciilor sunt de peste 7,3 milioane, din care au fost recuperate operativ 411.000 de lei.

Curtea de Conturi a verificat Consiliul Județean Alba, 2 municipii (din 4), 4 orașe (din 7)și 33 de comune (din 67).

LĂSAȚI UN MESAJ