Județul Cluj stă bine la raportul dintre insolvențe și firme nou inființate. La nivel național, numărul insolvențelor din primele trei trimestre ale anului 2017 a crescut cu 7,6%, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform unui studiu realizat de echipa BunuriExecutate.ro. Rezultatele sunt extrase din rapoartele statistice publicate de Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) și de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România.
În perioada ianuarie 2010 – iunie 2017, perioada analizată de BunuriExecutate.ro, au fost înmatriculate un număr total de 901.563 de entități juridice, municipiul București fiind cel mai prolific, cu 143.158, adică aproximativ 16% din totalul înmatriculărilor. Următoarele județe, ca număr de înmatriculări, sunt: Cluj (46.208), Timiș (36.274) și Iași (31.461). La capătul opus, cel mai mic număr de înmatriculări s-a înregistrat în județele Călărași (8.544), Giurgiu (8.537), Ialomița (7.534) și Covasna (6.940).
În aceeași perioadă analizată, au intrat în Insolvență un număr total de 141.750 de entități juridice. Bucureștiul este, și de această dată, lider cu 19.453 de insolvențe (aproximativ 14% din total). Următoarele județe din clasament sunt: Bihor (7.485), Constanța (6.404) și Dolj (5.852). Cel mai mic număr de insolvențe a fost înregistrat în județele: Olt (1.352), Covasna (1.280), Teleorman (1.161) și Călărași (862).
“Numărul mare de Insolvențe a determinat și creșterea numărului de bunuri aflate în lichidare patrimonială, care puteau fi cumpărate la prețuri sub cele ale pieței. Acest lucru a reprezentat pentru unii investitori (persoane fizice și juridice) care dețineau capital, oportunități de investiții și totodată șansa de a marca un profit mediu pe termen scurt. Prețurile bunurilor lichidate sunt încă sub prețul pieței, iar creditorii vor să vândă cât mai repede pentru a aduna capital în vederea propriei finanțări”, a declarat Nicu Bucur, managerul S.C. Bunuri Executate S.R.L.