USR Turda : Vom fi în opoziție, vom urmări derapajele PSD

0
Usr Turda Vom Fi N Opozi Ie Vom Urm Ri Derapajele Psd

Liderii USD Turda, Liviu Ceclan și Andrei Suciu au anunțat ieri într-o conferință de presă că vor fi în opoziție față de PSD atât la nivel local cât și național. Cei de la USL au anunțat că sunt mulțumiți de procentele electorale de la alegeri având în vedere că sunt un partid nou înființat, dar au recunoscut că au pierdut procente electorale după alegerile locale.

Vom fi în opoziție iar să ții puterea în linie dreaptă înseamnă foarte mult”, a apreciat Andrei Suciu. Acesta s-a adresat direc primarului Cristian Matei căruia i-a cerut să supună dezbtaterii publice proiectul de buget pe 2017. ”Nu vreau să se întâmple ca în anul trecut iar primarul să vină cu bugetul cu doar cinci zile înainte”, a comentat Andrei Suciu. Acesta a subliniat că dezbaterea publică a bugetului local, așa cum prevede legea, e un act de transparență administrativă. Liviu Ceclan, președintele USR Turda a vorbit despre promisiunile electorale ale PSD. ”Le vom bifa punct cu punct, deoarece sunt minciuni”, a comentat Ceclan care a avut un discurs dur la adresa PSD, un partid despre care spune că adăpostește corupți și care în anii în care a condus România a permis ”jaful, hoția și nepotismul”. ”Vom continua să aducem în atenția opiniei publice nepotismul, angajarea funcționarilor publici prin nepotism”, a arătat Ceclan.

Cei din USR Turda au precizat că susțin candidații partidului asumați la nivel județean dar s-au delimitat de unele din opiniile candidaților proprii. Atât Andrei Suciu cât și Liviu Ceclan au recunoscut că USR se află în perioada de cristalizare a unei doctrine politice și au precizat că la nivelul județului au câștigat nominalizarea pentru listele electorale, candidați de stânga. ”Nu suntem de acord cu ideile de naționalizare a terenurilor private evaluate ca spații verzi pentu a fi transformate în parcuri”, au comentat cei de la USR Turda o idee a candidatului lor Adrian Dohotaru. Turdenii au menționat că sunt adepții unui stat laic, cu delimitarea Bisercii față de Stat și stabilirea priorităților de investiții strict în funcție de interesele publice.

Logo5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.